Ministerul Fondurilor Europene achită 2,4 milioane de euro anual, pentru sediul său din nordul Capitalei
Fostul ministru al Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că aceste chirii enorme arată lipsa unei strategii coerente în gestionarea patrimoniului imobiliar al statului.
„În patru luni de zile, Guvernul ar putea să identifice o serie de clădiri ale statului în care toate Ministerele şi Agenţiile, acelea care vor rămâne în urma reorganizării, să se mute. Nu mai plăteşti cheltuieli cu chiria. Sunt foarte multe instituţii care sunt în chirie în tot felul de imobile, asta este situaţia, a fost mai simplu decât să renovezi o clădire mai veche. Din ce ştiu, s-a făcut ceva de genul, o centralizare privind imobilele şi e peste suta de milioane de euro nivelul anual al chiriilor plătite de stat. Vorbim de tot, de la clinici medicale până la sedii de instituţii, agenţii, sucursale şi tot”, a afirmat Adrian Câciu într-o emisiune la Digi 24.
Deși unele chirii, cum este cea a Ministerului Fondurilor Europene, sunt decontate din fonduri europene, aceste resurse ar putea fi redirecționate către proiecte de dezvoltare, cu impact semnificativ asupra economiei și societăților, scrie Hotnews.
Una dintre dificultățile identificate este rezistența din partea unor grupuri de interese economice, care beneficiază de aceste aranjamente. Câciu a dezvăluit că „sunt nişte dezvoltatori imobiliari care trăiesc bine” din această chirie. Fostul ministru a afirmat că mai mulți colegi din Guvern l-au avertizat că, prin demararea procedurilor de renunţare la sediul închiriat, „are ţintă pe spate”. Reducerea cheltuielilor cu aceste chirii, prin valorificarea clădirilor deținute de stat, reprezintă o oportunitate majoră pentru o mai bună gestiune financiară. Această soluție ar contribui nu doar la optimizarea bugetului public, ci și la crearea unei infrastructuri administrative sustenabile, a mai precizat Adrian Câciu.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube