15 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiCFR Marfă, sanționată de Garda de Mediu

CFR Marfă, sanționată de Garda de Mediu

Lichidul s-a scurs dintr-un vagon, în gara Siculeni, în urmă cu câteva zile.

De asemenea, Apele Române au dispus şi monitorizarea zilnică a apelor subterane, din zona în care s-a produs poluarea, scrie Agerpres.

Comisarul şef al Gărzii de Mediu Harghita, Balla Izabella, a declarat că urmează să informeze şi Agenţia de Protecţia Mediului, cu privire la „iminenţa producerii unui prejudiciu asupra mediului”.

Totodată, CFR Marfă va fi sancţionată, cu amendă cuprinsă între 50.000-100.000 lei, pentru nerespectarea autorizaţiei de mediu, respectiv pentru că nu a luat măsuri imediate pentru a fi evitată poluarea solului, a apelor de suprafaţă şi a celor subterane.

Potrivit sursei citate, cantitatea de îngrăşământ lichid care s-a scurs în sol din vagonul fisurat a fost de 8.600 de kilograme.

Incidentul s-a petrecut în data de 3 aprilie, când, în cursul dimineţii, autorităţile au fost anunţate că dintr-un vagon aflat într-o garnitură de tren, în gara Siculeni, se scurge îngrăşământ lichid de tip URAN. La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, jandarmi, poliţişti şi comisari ai Gărzii de Mediu, în sprijin venind şi specialişti de la ISU Bacău, care dispun de o autospecială destinată intervenţiei în astfel de situaţii.

La câteva ore de la sesizarea problemei, CFR Marfă, prin mijloace specifice, a reuşit să limiteze scurgerile din vagon, iar în cursul serii a efectuat transvazarea substanţei într-un alt vagon venit de la Târgu Mureş, operaţiunea încheindu-se în timpul nopţii de miercuri spre joi.

Cele mai citite

Angel Tîlvăr: Nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, marți seară, la Antena 3 CNN, că nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România....

Studenții cer clarificări și bilete online

Alianța Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România atrage atenția asupra multiplelor situații neacoperite de legislația actuală, care afectează studenții Reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti...

Vladimir Putin pune condiții pentru intrarea Ucrainei în NATO: Retragerea soldaților americani din România și din alte țări din estul Europei

Președintele rus Vladimir Putin ar putea fi de acord cu aderarea Ucrainei la NATO, dar cu anumite condiții, printre care s-ar număra și plecarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă