-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSportFotbalCFR Cluj a ajuns la o înțelegere cu Dan Petrescu pentru încetarea...

CFR Cluj a ajuns la o înțelegere cu Dan Petrescu pentru încetarea amiabilă a contractului

Conducerea clubului de fotbal CFR Cluj a ajuns la o înțelegere cu antrenorul Dan Petrescu privind încetarea amiabilă a contractului, a anunţat gruparea din Gruia, joi, pe pagina sa de Facebook.

”Îţi mulţumim, Mister, pentru tot ce ai făcut pentru clubul nostru, pentru dedicarea şi profesionalismul care te caracterizează, pentru contribuţia decisivă pe care ai avut-o în câştigarea ultimelor 5 titluri şi a tuturor performanţelor europene bifate de CFR Cluj în ultimii ani. Îţi dorim multă baftă mai departe!”, a transmit CFR Cluj în comunicat, potrivit agerpres.ro.

Petrescu a pregătit-o pe CFR în trei mandate, iunie 2017 – iunie 2018, martie 2019 – noiembrie 2020, respectiv august 2021 – iunie 2023, contribuind la ultimele cinci titluri de campioană ale echipei clujene.

CFR Cluj a parafat o înțelegere cu Dan Petrescu pentru încetarea amiabilă a contractului, acesta urmând să plece în Coreea de Sud

Dan Petrescu va semna pentru echipa sud-coreeană Jeonbuk Hyundai Motors, a anunţat, miercuri, presa sportivă din Ţara Dimineţilor Liniştite.

Dan Petrescu ar urma să ajungă în data de 12 iunie în Coreea de Sud pentru a parafa înţelegerea cu vicecampioana Jeonbuk Hyundai.

Jeonbuk Hyundai Motors a cucerit 9 titluri de campioană în Coreea de Sud (cel mai recent în 2021) şi două trofee în Liga Campionilor Asiei (ultimul în 2016).

În prezent, Jeonbuk Hyundai ocupă locul 7 în K-League 1, după 17 etape.

Pentru Petrescu va fi prima experienţă în Coreea de Sud, după ce a mai antrenat în China, Polonia, Rusia, Emiratele Arabe Unite, Qatar şi Turcia.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...
Ultima oră
Pe aceeași temă