4.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSocialEvenimentCetățenii ucraineni vor primi consultaţii medicale gratuite în România

Cetățenii ucraineni vor primi consultaţii medicale gratuite în România

Locuitorii din Ucraina aflați pe teritoriul României vor primi consultaţii medicale gratuite în România, anunță un comunicat de presă transmis de Crucea Roșie a României.

„Societatea Națională de Cruce Roșie din România, după șapte luni de la escaladarea conflictului din Ucraina, continuă să-și intensifice efortul pentru a veni în întâmpinarea nevoilor umanitare ale cetățenilor care au fugit din calea războiului. Cu sprjinul financiar al Majorel România, în perioada următoare vom implementa în București, proiectul Sănătate în comunitate, un proiect prin care cetățenii ucraineni pot beneficia de consultații medicale gratuite”, anunță Crucea Roșie.

Cetățenii ucraineni vor primi suport psihologic, teste de glicemie, măsurători de tensiune, puls, greutate, înălţime, EKG, consult general de evaluare a stării de sănătate (medicină generală), precum și recomandări pentru continuarea investigaţiilor sau tratamentelor. Copiii refugiați din Ucraina vor beneficia şi de tratamente stomatologice.

Asistență psihologică și consultaţii medicale gratuite

„Viața într-o țară străină poate fi deosebit de dificilă, mai ales pentru o familie care a trecut printr-o traumă. Prin toate proiectele pe care le implementăm în sprijinul cetățenilor ucraineni din România, încercăm să abordăm nevoile lor cele mai urgente. Și pentru că știm că un conflict poate fi devastator pentru sănătatea mintală, implementăm proiecte care să aibă ca obiectiv aceste aspecte”, a declarat Ioan Silviu Lefter, directorul general al Crucii Roșii Române.

De la începerea războiului cu Rusia, 4387 de civili ucraineni s-au refugiat în România. Rusia a atacat Ucraina la data de 24 februarie 2022. Numărul ucrainenilor intrați în România a fost mult mai mare, dar unii dintre ei au plecat spre Occident.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Mai multe țări își cresc măsurile de securitate după atacul terorist din Germania

Mai multe ţări iau măsuri pentru intensificarea securităţii după atacul de vineri din Germania soldat cu cinci morţi şi peste 200 de răniţi, după...

Modificări fiscale pregătite: Guvernul analizează măsuri care ar putea reduce venitul net al salariaților

În contextul unui deficit bugetar crescut și al presiunilor pentru reforme fiscale, guvernul și partidele politice dezbat propuneri care ar putea schimba semnificativ sistemul...

Avertizare meteo: Cod galben de ninsori viscolite și polei în sud-estul României

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben pentru ninsori viscolite și polei în județele Tulcea, Constanța, și partea de est...
Ultima oră
Pe aceeași temă