17.8 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăȘtirile zileiCetățeni români, victime într-un accident cu zeci de răniți din Franța

Cetățeni români, victime într-un accident cu zeci de răniți din Franța

Potrivit dpa, care citează prefectura regională, printre pasageri se aflau cetăţeni din România, SUA, Spania, Australia, Olanda, Rusia şi Marea Britanie, potrivit Agerpres.

La orele locale 11:50, un autocar al companiei Flixbus a efectuat o ieşire pe autostrada A1 care face legătura între oraşele Amiens şi Saint-Quentin şi s-a răsturnat pe-o parte, a anunţat prefectura din Somme (nordul Franţei) într-un comunicat, fără a detalia circumstanţele în care a avut loc accidentul.

Dintre cele 33 de persoane aflate la bord, cu tot cu şoferul, 29 au fost rănite uşor şi patru grav, potrivit prefecturii.

  
Importante forţe de intervenţie au fost mobilizate.

Potrivit cotidianului Courrier Picard, citat de dpa, autocarul a derapat într-o curbă pe asfaltul ud, s-a izbit de o barieră şi apoi s-a răsturnat. Fotografii de la faţa locului arătau autocarul răsturnat pe o parte cu geamurile sparte.

Cele mai citite

Cod galben de ploi torențiale pentru 9 județe din țară

Avertizarea meteo este valabilă pentru joi, în intervalul 19 septembrie, ora 03 – 19 septembrie, ora 18 În Moldova și în nordul Dobrogei vor fi perioade...

Atacatorul de la Palatul Parlamentului a fost prins într-o cameră de hotel din București

Bărbatul suspectat de comiterea atacului de la Palatul Parlamentului a fost prins într-un hotel din București, marți seară. Acesta ar suferi de depresie și...

Parlamentul Georgiei interzice prin lege propaganda LGBT

O lege împotriva propagandei LGBT a fost adoptată de Parlamentul Georgiei, marți. Este legea supra "valorilor familiale şi protecţiei minorilor", inspirată de legislația rusească...
Ultima oră
Pe aceeași temă