4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăEconomieImobiliareCererea ridicată și oferta limitată alimentează scumpirile locuințelor. Cât ar putea ajunge...

Cererea ridicată și oferta limitată alimentează scumpirile locuințelor. Cât ar putea ajunge să coste un metru pătrat

Prețurile medii ale apartamentelor, atât vechi, cât și noi, au crescut semnificativ în septembrie, marcând o majorare de 15% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor recente.

În București, prețul mediu a ajuns la 1.899 euro pe metru pătrat, înregistrând o creștere de 16% comparativ cu septembrie 2023. Cererea tot mai mare pentru locuințe, combinată cu un stoc insuficient de apartamente, este principalul factor al acestei tendințe.

„Este o piaţă foarte mică, fără adâncime, care nu este încurajată. Metrul pătrat ar putea ajunge şi la 10.000 de euro. Cine are îşi permite să cumpere, cine nu stă cu chirie”, a declarat Lucian Azoiței, CEO Forty Management, în cadrul emisiunii ZF Live.

Oferta insuficientă, o piedică pentru investiții mari

Potrivit lui Azoiței, piața imobiliară din București este marcată de o ofertă extrem de restrânsă de apartamente noi, fapt care limitează atractivitatea pentru fondurile mari de investiții. Acestea privesc România în comparație cu piețe mai dezvoltate, cum ar fi Polonia, însă randamentul investițiilor rămâne incert.

„Stocul de apartamente noi în București totalizează 230 milioane de euro. Am vorbit cu fondurile de investiţii care se uită la România ca la Polonia. Un singur fond ar trebui să vină cu un miliard de euro. Ce o să facă? Cumpără tot? Cui mai vinde după?”, a adăugat Lucian Azoiței pentru Ziarul Financiar.

Cererea continuă să depășească oferta pe piața imobiliară din România, ceea ce duce la scumpiri și pune presiune pe potențialii cumpărători și chiriași.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Câți bani economisesc, în medie, românii și cum îi folosesc

Majoritatea preferă să păstreze banii în casă, nu să-și deschidă conturi de depozit în bănci Un român din doi reușește să economisească lunar, iar suma...

Inteligența artificială: ce oportunități și ce riscuri prezintă tehnologia modernă pentru companii

Inteligența artificială (AI) nu mai este doar un termen la modă, ci o tehnologie implementată pe scară largă în diverse industrii. Totuși, utilizarea instrumentelor bazate...

Finanțări europene de peste 1 milion de euro pentru companiile din țară. Cum pot fi accesați banii

Companiile din regiunile Sud-Est și Nord-Est ale României vor avea acces la noi linii de finanțare europeană, inclusiv granturi consistente pentru dezvoltare și deschiderea...
Ultima oră
Pe aceeași temă