6.1 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiCentru de spitalizare pentru simptome uşoare Covid în Bucureştii Noi - Chitila

Centru de spitalizare pentru simptome uşoare Covid în Bucureştii Noi – Chitila

Cazurile mai grave vor fi transferate către alte unităţi spitaliceşti, a anunţat Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, clădirea va fi transformată într-un centru de primire, triere, cazare şi tratare preliminară a bolnavilor infectaţi cu coronavirus. Organizarea centrului de spitalizare a demarat la începutul acestei luni, cu ajutorul Auchan, Leroy Merlin şi al partenerilor lor, cărora li s-au alăturat Ikea, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii şi al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

Este vorba despre o clădire aparţinând Leroy Merlin, situată pe centura Capitalei – zona Mogoşoaia. Suprafaţa alocată, de 7.500 mp, este echipată cu toate utilităţile de bază (apă, energie, canalizare, etc.) şi va fi amenajată, graţie eforturilor tuturor celor care se alătură proiectului, într-o unitate pre-spitalicească. După finalizarea echipării, clădirea va fi predată autorităţilor medicale decise de Guvernul României, pentru a fi operată de către cadre medicale profesioniste.

Brico Depot România a contribuit, prin intermediul Fundaţiei Brico Depot, cu suma de 50.000 de euro la „Fondul de Urgenţă”, un proiect lansat de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare (ARC România). Contribuţia a fost folosită pentru achiziţia de combinezoane de protecţie pentru medicii din Arad, Oradea, Iaşi, Constanţa, Timişoara şi Craiova, oraşe cu comunităţi vulnerabile.

Ministerul Sănătăţii, împreună cu unul dintre cei mai mari retaileri din România, asigură alimente pentru spitalele din ţară, aflate în prima linie în lupta cu COVID-19. Astfel, Carrefour România a răspuns necesităţii de hrană şi asigură spitalelor din ţară, care tratează pacienţii infectaţi cu COVID-19, alimentele necesare pe parcursul acestei luni, atât pentru personalul medical, cât şi pentru pacienţi.

În prezent, la recomandarea Ministerului Sănătăţii, pe lista centrelor medicale ce vor primi alimente se află: spitalul clinic de boli infecţioase Constanţa, spitalul clinic de boli infecţioase şi pneumoftizologice Victor Babeş Craiova şi spitalul clinic de boli infecţioase Victor Babeş Timişoara. Spitalele vor primi din partea Carrefour România alimentele necesare unei alimentaţii adecvate, conform solicitărilor primite de la unităţile sanitare menţionate.

Totodată, ONG-ul Narada, cu sprijinul Cora România, partener fondator, a lansat iniţiativa „Reacţie pentru educaţie”. Astfel, unul dintre cei patru piloni ai iniţiativei este www.narada.online, o platformă digitală care facilitează accesul la educaţia la distanţă a peste 30.000 de profesori şi elevii lor, în contextul provocat de pandemia COVID-19.

„Începând din această lună, ONG-ul Narada a dat startul live-urilor NaradiX pe pagina de Facebook şi pe canalul de YouTube. În fiecare după-amiază, începând cu 1 aprilie, adolescenţi din întreaga ţară îşi dau întâlnire online, timp de o oră, pentru a învăţa despre lucrurile care îi pasionează”, se menţionează în comunicat.

În plus, prin aceeaşi iniţiativă derulată în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Cora a finanţat şi dotările necesare pentru cadre didactice şi elevii acestora, din şapte comunităţi vulnerabile din Suceava, Covasna, Mehedinţi, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Focşani, astfel încât aceştia să poată continua cu succes procesul educaţional în mediul digital.

Dedeman a înţeles încă de la început importanţa de a face bine comunităţii şi a ales să sprijine în permanenţă oamenii, poveştile şi nevoile acestora. „Menţionăm, că deşi alegem să nu comunicăm o listă de contribuţii, ne-am implicat şi am ajutat prin donaţii importante numeroase instituţii atât din judeţul Bacău, precum şi din restul ţării, care luptă în prima linie pentru combaterea epidemiei”, au menţionat oficialii Dedeman.

Totodată, Hornbach a donat spitalului Cantacuzino din Bucureşti materiale de care cadrele medicale aveau nevoie urgentă pentru a-şi putea desfăşura activitatea în siguranţă. Donaţia Hornbach a constat în articole precum viziere, capeline, materiale dezinfectante, mănuşi, ochelari şi măşti.

Pe de altă parte, Kaufland România a lansat recent apelul de proiecte „În stare să ajut”, prin care va oferi finanţare în valoare de jumătate de milion de euro ONG-urilor din întreaga ţară care se mobilizează să ajute comunităţile şi grupurile cele mai vulnerabile în această perioadă. „Decizia de a oferi sprijin financiar celor care vor să se implice vine ca reacţie la mobilizarea extraordinară a organizaţiilor neguvernamentale din ultimele trei săptămâni, în care zeci de asociaţii şi fundaţii din toate colţurile ţării s-au alăturat eforturilor autorităţilor locale şi centrale”, se precizează în comunicat.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă prin Fundaţia pentru Smurd, cu sprijinul Lidl România, achiziţionează prima secţie de terapie intensivă mobilă din ţara noastră, în valoare de 264.930 de dolari, care va putea prelua pacienţii în stare critică ca urmare a infecţiei cu SARS-CoV-2.

„Această secţie mobilă de terapie intensivă pe structura unui tir poate fi deplasată rapid oriunde în ţară, crescând capacitatea celor mai aglomerate spitale de a oferi îngrijire pacienţilor la cele mai înalte standarde. Secţia va fi amplasată în curtea unui spital supraaglomerat de primă linie, putând fi racordată atât la reţeaua electrică cât şi la cea de oxigen a spitalului şi va putea prelua un număr de 12 pacienţi cu indicaţie de îngrijire în terapie intensivă”, spune documentul citat.

Totodată, Mega Image a susţinut eforturile din prima linie de luptă a cadrelor medicale pentru protejarea vieţii şi însănătoşirea cetăţenilor români infectaţi cu COVID-19, prin donarea de fonduri în valoare de 1,16 milioane lei, echivalentul a 240.000 de euro, către Societatea Naţională Crucea Roşie, pentru achiziţia suplimentară de monitoare şi ventilatoare medicale, precum şi a altor echipamente medicale necesare.

„Aceste fonduri au fost direcţionate de Crucea Roşie pentru achiziţia a cel puţin 12 echipamente de ventilaţie medicală, contribuind astfel la susţinerea spitalelor cu echipamentul de care au nevoie în această perioadă dificilă”, spune sursa citat.

Mobexpert, alături de partenerii săi, a lansat platforma „Donează pentru linia întâi” pentru a ajuta medicii şi personalul sanitar, precum şi poliţiştii, armata şi jandarmii, care depun eforturi supraomeneşti în aceste zile în lupta pentru viaţă contra pandemiei COVID-19 şi îi cheamă pe toţi cei care au posibilitatea să li se alăture.
Astfel, s-au donat până acum 4 milioane de lei, iar companiile s-au implicat în achiziţii, distribuţie şi organizarea platformei de donaţii.

Pe de altă parte, Penny a sponsorizat cu alimente şi produse de igienă persoanele cu dizabilităţi aflate în grija asociaţiilor „Ridică-te şi Umblă” şi „Alinare”, organizaţii beneficiare ale campaniei „Nu eşti singur”, desfăşurată de Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România (CNDR). Cele două asociaţii au primit alimente de bază, detergenţi, scutece pentru copii şi produse de igienă, distribuirea produselor având loc prin intermediul Băncii pentru Alimente din Bucureşti. Transportul produselor către asociaţii s-au realizat în condiţii de siguranţă. Maşinile cu care a fost realizat transportul au fost igienizate, iar şoferii care au operat aceste transporturi au fost dotaţi, la rândul lor, cu mănuşi şi măşti de protecţie, pe toată durata acţiunii.

Eforturile medicilor de la spitalul Victor Babeş din Timişoara sunt susţinute de Profi, printr-un sprijin menit să salveze vieţile pacienţilor de la terapie intensivă. Retailerul a donat 1 milion de lei pentru achiziţionarea de aparate de ventilaţie artificială, aparate vitale pentru supravieţuirea bolnavilor de coronavirus, în stare gravă. Au primit sprijin din partea Profi şi Asociaţia „Trăieşte cu Bucurie”, Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă din Timişoara, Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino sau Spitalul Clinic CF Timişoara. Alte donaţii au fost făcute către Asociaţia Aradensis, Primăria Săveni, Primăria Suliţa şi către Instituţia Prefectului din Caraş-Severin.

Selgros Cash&Carry se implică în sprijinirea cadrelor medicale şi angajaţilor MAI care se află în prima linie de luptă împotriva SARS-CoV-2. Astfel, compania a demarat campania „Din pasiune pentru OAMENI”, acţiune ce implică oferirea unui număr de peste 24.000 de porţii de mâncare caldă, în fiecare lună. Aceste porţii sunt livrate către spitale şi instituţii ale MAI din Bucureşti, Craiova, Baia Mare, Cluj Napoca, Suceava, Timişoara şi Braşov, oraş în care suportul companiei se îndreaptă şi către un centru de suţinere şi ocrotire a persoanelor fără adăpost.

„Meniurile zilnice sunt pregătite cu multă recunoştinţă şi pasiune, în condiţii depline de siguranţă, de către chefii restaurantelor Bistro Gourmet şi Pauza Mică operate de către Selgros în incinta magazinelor sale”, se mai arată în comunicat.

Potrivit reprezentanţilor AMRCR, ca măsuri suplimentare, la casele de marcat şi în zonele de contact cu clienţii au fost montate paravane de siguranţă şi s-au implementat sisteme de semnalizare dedicate păstrării distanţei, a fost regândită organizarea magazinelor pentru a răspunde nevoilor actuale ale clienţilor.

„În toate magazinele membrilor noştri, o atenţie deosebită este acordată categoriilor vulnerabile, în special persoanelor vârstnice, care beneficiază de facilităţi precum case speciale, personal care să îi asiste la cumpărături şi servicii de livrare gratuită la domiciliu a produselor comandate”, susţine AMRCR.

Cele mai citite

România și alte șase state UE cer sprijin pentru industria auto, afectată de normele privind emisiile de CO2

Încălcarea limitelor emisiilor de CO2 ar putea genera amenzi de sute de milioane de euro pentru producătorii auto România, alături de Italia, Polonia, Bulgaria, Cehia,...

Managerii estimează creșteri de prețuri în mai multe sectoare economice în următoarele trei luni

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat joi tendințele privind activitatea economică pentru următoarele trei luni, care indică creșteri ale prețurilor în sectoarele industrial,...

Ucraina ar fi nevoită să scadă vârsta de mobilizare în armată la 18 ani

Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front...
Ultima oră
Pe aceeași temă