Pentru orice persoană care își dorește să ducă o viață normală, varianta rămânerii cu un spațiu gol în cavitatea bucală este total inacceptabilă. Lipsa dinților aduce numeroase prejudicii pentru starea de sănătate, dar și de natură estetică, afectând inclusiv încrederea în sine și viața socială.
Din fericire, progresele medicinii stomatologice au făcut posibilă apariția unor tratamente care se remarcă prin rapiditate și lipsa durerii, precum și prin efecte de foarte lungă durată. Pentru cei care și-au pierdut toți dinții de pe o arcadă ori mai au doar câțiva, și aceia cu indicație de extracție, soluția ideală este reprezentată de un implant dentar Fast and Fixed, cunoscut și sub denumirea de „dinți în 24 de ore“.
Cum ajungi să ai parte de dantură fixă într-o zi? Etapele tratamentului
Dacă alegi această variantă de implant dentar, trebuie să știi că întreaga procedură presupune trecerea prin câteva etape simple și ușor de înțeles. Este util să cunoști încă de la început fiecare pas și modul în care contribuie la o senzație de confort încă din primele faze ale tratamentului.
Totul începe cu o primă consultație, care durează între 30 și 40 de minute. Ea presupune efectuarea unei radiografii panoramice, cu ajutorul unui computer tomograf. Astfel, medicul specializat va afla date relevante referitoare la calitatea osului, poziția nervilor și a sinusurilor. Pornind de aici, va elabora un plan detaliat și va putea să estimeze timpul necesar, precum și costurile totale.
După consultație, prima fază propriu-zisă a tratamentului cu implant dentar Fast and Fixed presupune doi pași, realizați în numai 24 de ore. Datorită acestei rapidități uimitoare, de neimaginat în urmă cu doar câțiva ani, intervenția a primit numele de „dinți noi într-o singură zi“.
Se începe cu faza chirurgicală, care presupune inserarea implanturilor rapide. În timpul procedurii, pacientul se află sub anestezie locală, astfel că nu resimte nici cea mai mică senzație de durere. Acum se introduc șuruburile în os și, dacă este nevoie, se realizează adiții osoase sau se remodelează gingia. Pentru fiecare arcadă în parte, procesul durează aproximativ 2 ore, fiind nevoie de 4 implanturi pentru mandibulă, respectiv 6 pentru maxilar.
La numai 24 de ore după inserare, sunt atașați așa-numiții dinți ficși, adică lucrarea dentară provizorie fixă, care deja asigură un aspect normal și poate fi folosită, în aproape toate privințele, la fel ca dinții naturali.
După aceea, pacientul trebuie să aștepte, pentru o perioadă de timp cuprinsă între 3 și 6 luni, desfășurarea procesului de osteointegrare, care presupune deplina integrare în os și acceptare a șuruburilor de către organism .
Ultima etapă a tratamentului cu implant dentar rapid presupune un singur drum la clinica stomatologică, pentru atașarea așa-numiților dinți definitivi, adică a lucrărilor dentare fixe definitive. Ele sunt realizate din diferite materiale – precum porțelan, zirconiu, ceramică presată, material compozit – în funcție de recomandările specialiștilor și de preferințele pacienților. Odată montate, vor putea fi folosite fără probleme pe durata mai multor decenii, cu condiția respectării regulilor firești de igienă dentară.
Un implant dentar rapid te scapă imediat de toate problemele și îți îmbunătățește calitatea vieții pe termen lung și foarte lung!