Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni seara că cei şase ostatici găsiţi morţi într-un tunel din Fâşia Gaza şi aduşi duminică în Israel au fost „executaţi” de Hamas cu un „glonţ în ceafă”, potrivit fakti.bg.
„Aceşti criminali au executat şase dintre ostaticii noştri împuşcându-i în ceafă”, a afirmat el în cadrul unei conferinţe de de presă.
Benjamin Netanyahu şi-a cerut „iertare” de la familiile celor şase ostatici israelieni găsiţi morţi în Gaza şi îngropaţi în Israel duminică şi luni.
„Îmi cer iertare că nu i-am readus în viaţă. Am fost aproape, dar nu am reuşit”, a declarat premierul israelian în cadrul conferinţei de presă, adăugând că mişcarea islamistă palestiniană Hamas „va plăti un preţ foarte mare”.
Hamas a declanșat conflictul cu Israel pe 7 octombrie 2023
În timpul atacului Hamas de la 7 octombrie, 251 de persoane au fost răpite din Israel şi transportate în Fâşia Gaza. Acest atac de amploare s-a soldat cu moartea a aproape 1.200 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ al AFP bazat pe date oficiale.
Represaliile israeliene s-au soldat cu cel puţin 40.691 de morţi în Fâşia Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas, au provocat un dezastru umanitar şi strămutarea a aproape întregii populaţii de 2,4 milioane de locuitori. Potrivit ONU, majoritatea morţilor sunt femei şi minori.
Trupurile a șase ostatici găsite în Fâșia Gaza. Eforturi pentru eliberarea celor rămași în captivitate
Trupurile a șase ostatici răpiți în atacul din 7 octombrie de către Hamas au fost descoperite în Fâșia Gaza, conform anunțurilor făcute de armata israeliană și președintele american Joe Biden, informează AFP și Agerpres.
Joe Biden a declarat că forțele israeliene au găsit aceste trupuri într-un tunel din apropierea orașului Rafah și a exprimat profundă „devastare și indignare”.
Printre victime se numără Hersh Goldberg-Polin, un israeliano-american, alături de Carmel Gat, Eden Yerushalmi, Alexander Lobanov, Almog Sarusi și Ori Danino.
Toți cei șase fuseseră răpiți în timpul festivalului de muzică techno Nova.
În urma atacului din 7 octombrie, Hamas a răpit 251 de persoane din Israel, transportându-le în Fâșia Gaza.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!