2.8 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSocialJustițieCEDO nu a suspendat mandatul european de arestare al Elenei Udrea

CEDO nu a suspendat mandatul european de arestare al Elenei Udrea

Curtea Europeană a Drepturilor Omului(CEDO) a refuzat miercuri să suspende mandatul european de arestare pe numele Elenei Udrea, transmite AFP.

Udrea a fost condamnată definitiv pentru fapte de corupţie în iunie 2018, când se afla în Costa Rica. Recursul său în anulare a fost respins în 7 aprilie, iar în prezent se află în curs o altă cale de atac extraordinară împotriva sentinţei.

La aceeaşi dată, autorităţile române au emis pe numele fostei titulare a ministerului turismului şi dezvoltării regionale (2009-2012) un mandat de arestare, reaminteşte un comunicat al CEDO. Udrea a fost arestată în aceeaşi zi în Bulgaria, în timp ce încerca să ajungă în Grecia, a mai reţinut instanţa de la Strasbourg, transmite agerpres.ro.

CEDO a păstrat mandatul european de arestare al Elenei Udrea, după ce acesta fusese confirmat de justiția bulgară

Mandatul european a fost confirmat de justiţia bulgară, iar ca urmare Udrea a sesizat marţi CEDO, solicitând suspendarea de urgenţă a executării mandatului european de către autorităţile din Bulgaria. Ea a cerut totodată să nu fie extrădată în România.

Udrea a invocat în sprijinul cererii sale mai multe articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, arătând în special că urmează să fie închisă în condiţii necorespunzătoare, din cauza supraaglomerării penitenciarelor din România. Ea a afirmat şi că a primit ameninţări cu moartea în timp ce se afla în arest preventiv. De asemenea, a susţinut că a fost condamnată de o instanţă constituită nelegal, care nu a fost independentă şi imparţială, a mai reţinut CEDO.

Argumentele ei nu i-au convins pe magistraţii europeni, care „au decis să respingă aplicarea măsurii provizorii”, a comunicat CEDO, fără a-şi motiva decizia.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...
Ultima oră
Pe aceeași temă