6 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSocialCe se întâmplă cu voucherele sociale de anul viitor

Ce se întâmplă cu voucherele sociale de anul viitor

Ministrul Marcel Boloș a anunțat că în urma discuțiilor cu comisarul pentru Politică Regională, Elisa Ferreira, și directorul general adjunct ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, Andriana Sukova, a fost obținută prelungirea programului guvernamental „Sprijin pentru România”.

„Nu voi înceta niciodată să fiu promotorul transformării României printr-un plan sănătos care să fie un adevărat accelerator spre dezvoltare.

Iar în acest sens, misiunea noastră își găsește fundamentul în proiecte de investiții masive pentru infrastructură. Este clar că ne-am angajat pe acest drum, iar banii europeni sunt combustibilul de care avem nevoie.

Cu toate acestea, suntem datori, la nivelul Guvernul României, să avem grijă la nevoile imediate ale cetățenilor. Iar principala este ca niciunul să nu se mai simtă vulnerabil în fața prețurilor.

Am plecat recent la Bruxelles cu o serie de obiective, printre care: să vedem cum putem continua să oferim din bani europeni voucherele sociale de 250 de lei pentru alimente și să fie agreată posibilitatea ca, tot din bani europeni, să suportăm o parte din costurile cu facturile pentru românii aflați în dificultate.

Au fost discuții foarte constructive, în cadrul cărora European Commission s-a arătat deschisă asupra solicitărilor noastre. Acum, lucrăm pentru a realiza cu celeritate mecanismul la nivel național. Voi reveni cu noi detalii zilele viitoare”, a anunțat Marcel Boloș.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

E Nicușor Dan un președinte pregătit pentru România sau e România pregătită pentru Nicușor Dan președinte?

Într-o țără unde fiecare om politic este analizat cu lupa de un popor obosit de promisiuni, ideea că Nicușor Dan, primarul general al Capitalei,...

Generația Z: Factor cheie pentru viitorul inteligenței artificiale până în 2030

Generația Z va reprezenta 30% din forța de muncă globală până în 2030 și este de așteptat să joace un rol important în adoptarea...

Simona Halep, cotată surprinzător de bine la câștigarea Australian Open 2025. Șanse mai mari decât o jucătoare din top 10 WTA

Fostul lider mondial revine în circuit după o pauză lungă, iar bookmakerii îi oferă o cotă uluitoare pentru câștigarea primului turneu de Grand Slam...
Ultima oră
Pe aceeași temă