Zi istorică pentru NATO. Mark Rutte este de marți noul secretar general al Alianţei Nord-Atlantice. Jens Stoltenberg i-a predat ştafeta după un deceniu plin de provocări, potrivit Antena 1.
Mark Rutte, fost premier al Olandei, a preluat azi frâiele NATO de la Jens Stoltenberg. „El a jucat un rol important ca să facă NATO de astăzi mai puternică decât a fost vreodată şi a lăsat în urma lui o moştenire durabilă”, a declarat Mark Rutte, secretar general al NATO.
Printre reuşitele lui Jens Stoltenberg se numără întărirea flancului estic al NATO şi aderarea la Alianţă a următoarelor state: Muntenegru, Macedonia de Nord, Finlanda și Suedia.
„Eu plec știind că am realizat multe împreună în acest deceniu. Noi am luat cele mai multe măsuri pentru a întări NATO. Trebuie să recunosc că părăsesc Alianța cu sentimente amestecate. Este timpul să plec. Urmează un mare succesor”, a spus Jens Stoltenberg, fostul secretar general al NATO.
Noi provocări în mandatul de la NATO al lui Mark Rutte
Iar provocările noii conduceri sunt pe măsură. Alegerile prezidenţiale din SUA, războiul din Ucraina şi relaţia tot mai tensionată cu Vladimir Putin, liderul de la Kremlin. În timpul conferinţei de la sediul Alianţei Nord-Atlantice din Bruxelles, noul şef NATO a stabilit cele trei priorităţi ale mandatului de patru ani.
„Să ne asigurăm că avem capabilităţile de a ne proteja în faţa oricărei ameninţări. Să sprijinim Ucraina în lupta împotriva agresiunii din partea Rusiei şi abordarea provocărilor globale tot mai mari la adresa securităţii Euro-Atlantice”, a declarat Mark Rutte, secretar general al NATO.
În vârstă de 57 de ani, Mark Rutte este necăsătorit, nu are copii şi locuieşte de multă vreme într-o casă modestă din Haga, oraşul natal. Se mândreşte cu faptul că încă are aceeași mașină Saab, pe care a cumpărat-o second-hand în urmă cu mai bine de un deceniu.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!