-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSocialCaz suspect: o femeie a fost găsită decedată într-un imobil din Sectorul...

Caz suspect: o femeie a fost găsită decedată într-un imobil din Sectorul 1

O femeie a fost găsită decedată sâmbătă, într-un imobil din Sectorul 1 al Capitalei.

Iniţial, poliţiştii bucureşteni au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-un imobil din Sectorul 1 este în stare de inconştienţă o femeie, ulterior fiind constatat decesul acesteia.

Cazul cu respectiva femeie, decedată într-un imobil din sectorul 1, a fost preluat de Parchetul Tribunalului București

”Astăzi, în jurul orei 17,00, prin apel 112, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost sesizată cu privire la faptul că într-un imobil din Sectorul 1 este în stare de inconştienţă o femeie. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 1, precum şi echipaj medical, care însă a constatat decesul”, informează Poliţia Capitalei, potrivit agerpres.ro.

Cercetările sunt preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul.

În luna mai 2021, unui bărbat i s-a făcut rău într-un autobuz, în apropiere de Piața Delfinului din București. În ciuda intervenției paramedicilor, bărbatul nu a mai putut fi salvat. Polițiștii au deschis atunci o investigație pentru moarte suspectă.

Era vorba despre un bărbat cu vârsta de 40 de ani, care călătorea cu autobuzul 104.

În zona Pieței Delfinului, bărbatului i s-a făcut rău, iar ceilalți călători au chemat ambulanța.

Medicii ajunși la fața locului nu au putut face nimic pentru acesta, constatând decesul.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă