1.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialCâțiva zeci de urmași ai românilor expulzați în urma Dictatului de la...

Câțiva zeci de urmași ai românilor expulzați în urma Dictatului de la Viena din 1940 au protestat în fața Prefecturii Satu Mare

Circa 50 de urmaşi ai românilor expulzaţi în urma Dictatului de la Viena din 1940 – prin care România a fost nevoită să cedeze Ungariei o importantă parte din teritoriul Transilvaniei – au protestat, joi, în faţa Instituţiei Prefectului Satu Mare, nemulţumiţi de amânarea plăţii indemnizaţiilor, potrivit Legii 154/2021.

Oamenii s-au adunat cu pancarte, au început manifestarea cu intonarea imnului de stat, după care au cerut explicaţii reprezentanţilor Prefecturii cu privire la amânarea plăţilor.

Preşedintele Asociaţiei românilor refugiaţi şi expulzaţi în 1940, filiala Carei, Daniela Ciută, a declarat că aceştia sunt călcaţi în picioare de către guvernanţi, din moment ce deşi există o lege aprobată în urmă cu trei ani, aceasta nu se aplică.

„Suntem iarăşi sclavi în ţara noastră, suntem discriminaţi, suntem acei români care nu beneficiază de o lege care se aplică exclusiv pentru minoritari. Părinţii şi bunicii noştri s-au luptat, s-au lăsat sacrificaţi, de multe ori au plătit cu viaţa pentru că nu au renunţat la identitatea lor românească, nu s-au lăsat călcaţi în picioare şi astăzi Guvernul României ne discriminează. De trei ani de zile toţi cei care s-au perindat la guvernare au discriminat această grupă de români care au fost scoşi din casele lor. Unde s-a mai pomenit a fi o vină că te-ai născut român? Nu mai e momentul să tăcem, merită aceşti guvernanţi ca în fiecare săptămână să protestăm”, a declarat Daniela Ciută.

La nivel de judeţ sunt depuse 3.000 de dosare pentru acordarea drepturilor prevăzute de legea respectivă.

VIDEO. Mai multe gospodării inundate la Satu Mare

Mai multe gospodării din localitățile Tarna Mare și Turț au fost afectate de inundații în urma unei ploi torențiale care a avut loc marți.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” a intervenit rapid pentru a gestiona situația, asigurându-se că locuitorii sunt în siguranță și că daunele sunt minimizate.

Pompierii au fost solicitați să intervină pentru a evacua apa din gospodăriile afectate, utilizând echipamente speciale pentru a pompa apa din curți și subsoluri. Conform declarațiilor oficiale ale ISU „Someș”, nu a fost necesară evacuarea persoanelor din locuințele lor, ceea ce indică faptul că situația a fost gestionată eficient și rapid.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...

Nouă români evacuați din Mayotte cu ajutorul forțelor franceze

MAE precizează că situația românilor s-a aflat în atenția Consulatului General al României la Paris, încă din momentul producerii ciclonului Ministerul Afacerilor Externe a anunțat...

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...
Ultima oră
Pe aceeași temă