Preşedintele USR, Cătălin Drulă, acuză PNL că „a uitat de democraţie” şi vrea „să se agaţe de putere” când propune comasarea alegerilor locale şi parlamentare.
„Peneliştii, adică ospătarii PSD, aşa cum s-au autonumit în şedinţa de miercuri seară, sunt disperaţi. Au venit cu o propunere ridicolă, din nou: să comaseze alegerile locale cu cele parlamentare. Asta arată disperarea lor de a se agăţa de putere. Ei ştiu foarte bine: este şi neconstituţional – există decizii pronunţate pe această temă – şi anormal să votăm în acelaşi timp pentru primării, consilii locale şi judeţene, dar şi pentru parlamentari. Şase buletine de vot ar fi o nebunie”, declară Cătălin Drulă, conform unui comunicat al USR, potrivit agerpres.ro.
El precizează că Uniunea Salvaţi România este pregătită de alegeri oricum se vor desfăşura ele în 2024.
„Noi le spunem atât: suntem pregătiţi de alegeri. Pentru că România s-a săturat şi pentru că ei trebuie să plece de la guvernare. Prin astfel de propuneri nu fac decât să arate, din nou, că nu le pasă de democraţie, le pasă doar de conturile lor, doar de şpăgile din duty free-uri, doar de BMW-uri aranjate la licitaţii. Au ajuns mai rău decât credea oricine vreodată, aşa cum şi-au spus singuri, îi servesc la masă pe cei de la PSD şi de România au uitat”, susţine Cătălin Drulă.
Drulă nu e de acord cu PNL care propune comasarea alegerilor locale și parlamentare ca o modalitate de reducere a cheltuielilor
PNL va propune coaliţiei de guvernare reducerea numărului de alegeri de anul viitor, printr-o variantă de comasare care să fie permisă de lege, a declarat preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă.
Acesta a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, dacă în cadrul BPN al PNL unul dintre subiectele discutate a fost şi cel privind comasarea alegerilor de anul viitor, respectiv a alegerilor generale cu cele locale.
„Este o propunere pe care am discutat-o în şedinţa de astăzi şi am decis ca la nivelul specialiştilor din partid să se analizeze care sunt elementele clare de legalitate pentru o astfel de măsură, pentru o astfel de decizie, ţinând cont că, din sondajele pe care le-am efectuat, într-o proporţie majoritară cetăţenii îşi doresc comasarea sau mai bine zis reducerea numărului de alegeri. Dacă ne uităm la anul viitor, vom vedea că există patru runde de alegeri. Din experienţa a ceea ce s-a petrecut de-a lungul anilor, cu tot ceea ce înseamnă campania electorală şi alegerile propriu-zise, putem să desluşim cât se poate de simplu că, practic, activitatea concretă guvernamentală, administrativă şi locală şi centrală va fi ocupată cu desfăşurarea acestui număr foarte mare de alegeri. Ca atare, dacă va exista posibilitatea, subliniez încă o dată, legală ca aceste alegeri, numărul acestor alegeri să fie redus, vom veni cu o propunere, o vom discuta inclusiv în coaliţie şi sperăm să găsim o soluţie. Dacă nu se va găsi o soluţie, vom derula patru runde de alegeri”, a explicat Nicolae Ciucă.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!