Proprietarii din marile orașe ale țării aflați în căutare de chiriași și-au mărit așteptările legate de prețurile pe care le pot obține pentru locuințele lor comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele centralizate de Imobiliare.ro.
Chiar dacă cele mai semnificative scumpiri au apărut pe piața din Constanța, unele dintre cele mai piperate chirii se plătesc în Cluj-Napoca și în București.
Dacă te gândești să te muți și nu ai făcut încă acest pas, ia în considerare faptul că prețurile ar putea fi influențate în următoarea perioadă de cererea în creștere care se va simți, ca în fiecare an, în cazul tuturor centrelor regionale universitare odată cu întoarcerea studenților la cursuri.
„Chiriile continuă să crească. Garsonierele din Cluj se închiriază deja cu 320 de euro/lună cu 14% mai mult decât anul trecut și cu 100 de euro lunar peste Timișoara, unde, în continuare piața chiriilor e mai abordabilă. Situația curentă nu lasă loc de foarte multe interpretări pentru ceea ce va urma în septembrie când numărul proprietăților scoase la închiriere va scădea, iar cererea va crește cu până la 20% în marile orașe”, spune Daniel Crainic, director de marketing, Imobiliare.ro.
Cât plătești lunar pentru o garsonieră
Cele mai scumpe garsoniere sunt disponibile luna aceasta în Cluj-Napoca. Potențialii chiriași trebuie să fie pregătiți să scoată din buzunar o sumă medie de 320 euro/lună. Doar de la începutul lui 2023 și până în prezent, sumele solicitate pentru garsonierele din Cluj-Napoca s-au majorat cu aproape 14%, aceasta fiind a doua cea mai mare scumpire apărută în șase orașe mari din țară.
Chiar și în Capitală garsonierele se închiriază mai ieftin decât în Cluj-Napoca, prețul mediu cerut de către proprietari ajungând la 310 euro/lună. La Brașov, poți să te muți într-o garsonieră dacă plătești 299 euro/lună, în timp ce în Constanța chiria medie pentru o astfel de locuință a atins pragul de 280 euro/lună, după o majorare spectaculoasă, cu 20%, de la începutul anului și până la mijlocul lunii august.
De un buget similar ai nevoie și dacă vrei să te muți în chirie în Iași. Mai norocoși sunt cei care își caută o garsonieră în Timișoara. Aici, astfel de locuințe se listează pe piață cu un preț mediu de 220 euro/lună.
Chiriile solicitate pentru apartamentele cu 2 camere
Cluj-Napoca se menține pe primul loc în clasamentul marilor orașe cu cele mai piperate prețuri pentru chiriași și în acest caz. Astfel, după un avans cu 16% de la începutul lui 2023, persoanele interesate de închirierea unui apartament cu 2 camere au ajuns să achite un preț mediu de 499 euro/lună, în timp ce în Capitală cei care erau pregătiți să se mute au găsit astfel de proprietăți cu 480 euro/lună.
În cazul orașului Brașov chiria medie solicitată pentru o locuință cu 2 camere este de 430 euro/lună, iar în Constanța de 400 euro/lună. De menționat este și faptul că în cazul orașului de pe litoral chiriile s-au scumpit cu circa 23% de la începutul lui 2023, un alt record înregistrat în rândul orașelor analizate de Imobiliare.ro.
Costuri mai mici au avut cei care și-au închiriat un apartament în Iași. Proprietarii au cerut aici un preț mediu de 384 euro/lună. În Timișoara un apartament cu 2 camere poate fi închiriat cu cel mai mic buget, respectiv cu 350 euro/lună. Aici, de altfel, chiriile s-au scumpit cel mai puțin de la începutul anului, majorarea fiind cu circa 8%.
Cele mai scumpe apartamente de închiriat cu 3 camere
Clasamentul se schimbă în cazul apartamentelor cu 3 camere. Cele mai mari chirii sunt solicitate în Capitală, media situându-se în jurul valorii de 650 euro/lună. Bucureștiul este urmat în top de Cluj-Napoca unde suma medie cerută de proprietari este de 600 euro/lună.
Dacă vrei să închiriezi un apartament cu 3 camere în Brașov trebuie să te aștepți să plătești în jur de 580 euro/lună, în timp ce o proprietate similară în Constanța îți va aduce un cost de 550 euro/lună.
Și de această dată Constanța a înregistrat cel mai mare avans al chiriilor, cu aproximativ 23%, mult peste Cluj-Napoca sau Brașov.
Pentru 450 de euro poți închiria un apartament în Iași, în timp ce la Timișoara proprietarii cer doar 400 euro/lună pentru o locuință cu 3 camere.
Patru aspecte la care să te gândești când cauți locuința perfectă
Indiferent care este motivul pentru care îți cauți o chirie îți poți da seama care este locuința potrivită pentru tine luând în considerare câteva aspecte.
1. Cel mai bun cartier – Poți determina cartierul potrivit în care să te muți luând în considerare localizarea sediului firmei pentru care lucrezi, dar și timpul necesar pentru a ajunge la birou zi de zi. Dacă ești student, ar fi util să stai cât mai aproape de facultate sau într-o zonă care dispune de mijloace de transport în comun. Proximitatea față de magazine, restaurante, parcuri sau unități de învățământ îți poate influența, de asemenea, decizia.
2. Tipul locuinței – Dacă ești singur și petreci mult timp la birou poți să te orientezi către o garsonieră sau un studio. În cazul în care stai mult acasă sau ai destul de des musafiri, mai potrivit ar fi un apartament cu 2 camere. Tot o locuință spațioasă este ideală și dacă te muți alături de familie sau dacă vei avea câțiva colegi de apartament. Gândește-te, totodată, dacă preferi o locuință modernă sau una într-un bloc vechi, cu o chirie mai accesibilă.
3. Nu uita de dotări– Ești dispus să cheltuiești bani pentru a cumpăra obiecte de mobilier și aparatură electrocasnică? Dacă nu, ar trebui să optezi pentru un apartament mobilat și utilat complet. Nu uita să iei în considerare și alte aspecte: vrei o cabină de duș în locul căzii din baie? Ai un spațiu unde poți usca rufele sau preferi un uscător? Ai foarte multe obiecte personale? Poate ar trebuie să cauți o locuință cu boxă la subsol.
4. Poziționarea locuinței contează – Trebuie să iei în considerare zgomotul produs, de exemplu, de traficul rutier din zonă. Dacă dormitorul este pe partea blocului aflată la un bulevard foarte circulat este posibil să-ți fie dificil să adormi noaptea.