Programul „Casa Verde Fotovoltaice” 2024 va începe pe 6 septembrie cu înscrierea instalatorilor, iar persoanele fizice vor putea aplica pentru finanțare începând cu 27 septembrie, a anunțat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.
Bugetul alocat pentru acest an pentru Programul „Casa Verde Fotovoltaice” este de două miliarde de lei, iar printre noutăți se numără finanțarea unităților de stocare a energiei electrice, pe lângă instalarea panourilor fotovoltaice.
Ministrul Fechet a explicat că în acest an suma maximă de finanțare oferită de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va crește de la 20.000 la 30.000 de lei.
„Anul acesta alocăm o sumă record, 2 miliarde de lei urmează a fi puse la dispoziţia românilor pentru ca aceştia să producă electricitate în propria locuinţă, să participe în acest fel la un mediu mai curat, dar în acelaşi timp să plătească facturi mai mici la energie electrică. Noutatea programului de anul acesta este legată de cuantumul sumei finanţate, pe de o parte, mărim de la 20.000 de lei la 30.000 de lei finanţarea AFM-ului.”
Programul va include pentru prima dată și finanțarea acumulatorilor pentru stocarea energiei electrice.
„Din discuţia pe care am avut-o cu domnul preşedinte înainte de această conferinţă de presă am şi testat un scenariu în care până la ora 13 într-o zi deja reuşeşti să îţi încarci acumulatorii, urmând ca în restul zilei să produci pentru consum propriu sau să dai energie electrică în reţea, urmând ca pe parcursul nopţii să te poţi folosi de energia stocată în bateriile proprii”, a declarat ministrul Mediului.
În plus, programul va continua să finanțeze unități de cult, oferind suport și pentru clădirile destinate personalului clerical sau pentru spațiile unde se desfășoară slujbele religioase.
Sistemele vor începe de la o capacitate minimă de 3 kW și vor fi disponibile pe regiuni, similar cu anul trecut.