6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSocialEvenimentCaraș-Severin: DIICOT a confiscat șase kilograme de cristal, drog de mare risc

Caraș-Severin: DIICOT a confiscat șase kilograme de cristal, drog de mare risc

Sâmbătă, 4 noiembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș-Severin, au început investigațiile într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de mare risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

„La data de 04.11.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș Severin au dispus reținerea a doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în ţară de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale, a rezultat că inculpații au expediat din Olanda un colet conţinând cantitatea de 6 kilograme cristal, drog de mare risc (3-CMC), iar pentru a se asigura că transportul de droguri se va realiza în siguranţă, au însoţit şi supravegheat autoutilitara folosită de firma de transport până pe teritoriul României, preluarea coletului urmând a se realiza în municipiul Reșița, la sediul societății.

Drogurile de mare risc (ambalate în șase pungi) au fost achiziționate în scopul comercializării către consumatori de pe raza județului Galați și disimulate printre mai multe produse alimentare. 
Cei doi inculpați (conducător auto și pasager) au fost depistați în trafic, în urma implicării într-un accident rutier fără victime, în urma testării cu aparatul Drager, șoferul prezentând valori pozitive la consumul unei substanțe din categoria drogurilor de mare risc.

De asemenea, cu ocazia controlului efectuat în autoturism a fost găsită o țigaretă confecţionată artizanal, cu conținut de canabis, un plic cu sistem de închidere etanș, în care se afla o cantitate de materie vegetală (canabis) și un dispozitiv electronic de vidare.
Totodată, cu ocazia activităţilor desfăşurate au mai fost  identificate și ridicate sumele de 15.700 euro și 1.100 lei, precum și 6 telefoane mobile.

În cursul acestei zile judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Caraș Severin, a dispus arestare preventivă a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caras-Severin și Poliţiei Municipiului Reşiţa cu sprijinul Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Caraș-Severin.  

cțiunea a beneficiat de suportul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin. 

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție”, se arată în comunicatul de presă DIICOT.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Inspector RAR, trimis în judecată pentru multiple infracțiuni de corupție

Rețeaua facilita, contra cost, atestarea falsă a efectuării inspecțiilor tehnice periodice (ITP) pentru vehicule care nu erau prezente în stațiile de inspecție Procurorii Direcției Naționale...

Interes major pentru Autostrada Litoralului: 11 companii în competiție pentru contractul de miliarde

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că lucrările vor fi realizate la standarde europene, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și de la bugetul...

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...
Ultima oră
Pe aceeași temă