9.2 C
București
duminică, 26 ianuarie 2025
AcasăArt & DesignCapitală Europeană a Culturii, al doilea oraș industrial al României. Timișoara găzduiește...

Capitală Europeană a Culturii, al doilea oraș industrial al României. Timișoara găzduiește o expoziție unică de design

În anul în care este desemnată drept Capitală Europeană a Culturii, Timișoara găzduiește o expoziție unică de design, realizată cu sprijinul cercetătorilor de la Universitatea Politehnica.

Expoziția denumită „Semnalizatoare – Designul nu este un panou de bord” reprezintă un demers prin care 12 designeri români și străini prezintă potențialul industrial al Timișoarei. Expoziția reunește 11 instalații de design. Patru dintre ele sunt rezultatul colaborării inedite dintre cercetători ai Universității Politehnica Timișoara și designeri străini. Exponantele prezintă teme precum fluxurile de deșeuri din România și globale, forțele invizibile din construcții, relația om-mașină și erori în procese de fabricație.

Inițiativa este parte a programului Bright Cityscapes. Programul își propune să ofere Timișoarei o bună cunoaștere a sectorului său industrial, din perspectiva dezvoltării istorice, dar și a locului și rolului pe care le deține în economia națională și globală. Bright Cityscapes este un program cultural, multidisciplinar, parte a Programului Național Timișoara 2023: Capitală Europeană a Culturii.

Expoziția “Semnalizatoare”, un demers ambițios de design, se ancorează în datele furnizate de o cercetare extinsă, condusă de profesorul și sociologul Norbert Petrovici de la Universitatea Babeș-Bolyai. Conform cercetării, Timișoara este al doilea centru industrial din România, după București, cifra de afaceri a Zonei Metropolitane Timisoara (ZMT) fiind în 2021 de 71,622 milioane lei, înaintea altor regiuni economice importante precum Cluj sau Iași. De asemenea, 52,0% din cifra de afaceri rulată la nivelul Zonei Metropolitane Timișoara aparține sectorului industrial. Drept comparație, acest procent este 41,5 la sută la Cluj, 36,6 la Iași și 28,8 la sută la București.

„Tot procesul din spatele realizării expoziției – colaborarea între cercetătorii universității noastre și designeri de peste tot din Europa, pentru ca știința să ajungă mai aproape de marele public, ne îndeamnă să creăm punți cu alte discipline, pentru că inovația se produce tocmai în aceste întâlniri atipice”, a declarat rectorul Universității Politehnica, conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan.

„Bright Cityscapes este un proiect care a reușit să aducă împreună competențe și experiențe din mai multe categorii profesionale, din diferite geografii: sociologi de la Universitatea Babeș-Bolyai, cercetători de la Universitatea Politehnica Timișoara și designeri din mai multe țări din Europa. Sperăm ca impactul pe care îl va genera acest tip de colaborare să devină un exemplu de bune practici pentru noi, pe viitor, și pentru alte organizații din România. Concret, pentru Timișoara, ne dorim să aducem în fața publicului și a decidenților din sectorul public și privat importanța industriilor creative și a abordării multi-disciplinare pentru dezvoltarea economică a orașului”, a explicat arhitecta Oana Simionescu, director executiv FABER.

Expoziția „Semnalizatoare – Designul nu este un panou de bord” poate fi vizitată în perioada 8 septembrie – 11 noiembrie 2023, în incinta FABER. Curatoarea expoziției este Martina Muzi, profesoară de design la Design Academy Eindhoven.

Clădirea FABER este amenajată într-o fostă hală industrială din complexul AZUR. FABER este un centru cultural independent, fondat de un grup de antreprenori timișoreni din domeniile arhitectură, IT și social-cultural.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Managerul Muzeului Național Brukenthal, semnal de alarmă privind siguranța patrimoniului cultural național

Managerul a atras atenția asupra necesității de a face investiții în sistemele de siguranță pentru protejarea patrimoniului, amintind de cel mai mare jaf de...

Zelenski: Negocierile de pace cu Rusia, nu pot avea rezultate reale fără Ucraina

Zelenski a făcut aceste afirmații, în cadrul unei întâlniri la Kiev cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că...

Consiliul Național al PNL se reunește pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale

Crin Antonescu este susținută de Coaliția formată din PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților, după semnarea unui protocol de colaborare pe 23 decembrie, anul...
Ultima oră
Pe aceeași temă