Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, dezminte afirmațiile lui Călin Georgescu care a declarat că a fost invitat la ceremonia de investire a președintelui Donald Trump.
Numele lui nu se regăsește printre persoanele invitate oficial de către Comitetul de Inaugurare și de către Departamentul de Stat al SUA, a comunicat Muraru, potrivit Antena 3.
Călin Georgescu a declarat că a fost invitat la ceremonia de învestire a președintelui Donald Trump, dar că a refuzat. Candidatul independent, care n-a prezentat nicio dovadă că a fost invitat, a declarat că nu s-a dus pentru că nu vrea să stea în genunchi în fața nimănui. „Nu, am primit invitație și am refuzat. Nu am de ce să mă duc. Mă duc ca om demn să reprezint poporul român cu demnitate și onoare. Nu te duci altcumva. Eu vă spun care este poziția mea. Poziția mea este că a venit momentul să nu mai stăm în genunchi în fața nimănui. Nu putem sta în genunchi decât în fața lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu este părintele națiunii române, nu Rotschild și nici Soros. Să ne înțelegem foarte bine. Este problema fiecăruia ce crede. Eu spun doar ce trebuie făcut și în ceea ce cred cu toată ființa mea, și ceea ce crede și poporul român, drept dovadă zecile de mii de oameni în stradă”, a afirmat Georgescu.
„Referitor la declarația domnului Georgescu: Domnul Călin Georgescu nu a fost invitat la ceremonia de inaugurare, numele domniei sale nu se regăsește printre persoanele invitate oficial de către Comitetul de Inaugurare și de către Departamentul de Stat al SUA”, a transmis ambasadorul român în SUA.
Muraru precizează că singurele invitații oficiale, adresate în numele președintelui-ales Donald Trump, au fost transmise din partea Comitetului de Inaugurare, prin Protocolul Departamentului de Stat al SUA, exclusiv șefilor de misiuni diplomatice acreditate la Washington.
Aceste invitații asigură participarea ambasadorilor acreditați la Washington la următoarele evenimente:
Manifestarea MAGA Victory Rally, în seara zilei de duminică, 19 ianuarie, la Capitol One Arena
Ceremonia de depunere a jurământului de către noul președinte, în ziua de luni, 20 ianuarie, la Capitoliu
Discursul inaugural va fi în ziua de luni, 20 ianuarie, la Capitoliu
Parada inaugurală, în ziua de luni, 20 ianuarie, la Blair House, casa oficială de oaspeți a președinților americani
Balul inaugural al Libertății, în seara zilei de 20 ianuarie, la Centrul de Conferințe Walter Washington
Slujba națională de rugăciune, în ziua de 21 ianuarie, la Catedrala Națională din Washington
„În calitate de Ambasador al României în SUA, voi participa și voi reprezenta România la evenimentele inaugurale. Este o suită de evenimente deosebite și o mare onoare pentru mine de a reprezenta România la acest moment istoric al democrației americane.
Aceste invitații oficiale permit accesul în zone special amenajate la fiecare dintre evenimentele menționate, cu asigurarea protocolului și condițiilor de securitate adecvate demnitarilor.
Pe lângă aceste invitații oficiale – există de asemenea invitații transmise în mod privat sau biletele de acces destinate publicului care, chiar dacă pot avea însemnele grafice ale Comitetului de Inaugurare, acestea asigură locuri numai la unele dintre evenimente, de regulă în zona de audiență generală. Prezența unor oficiali străini de rang înalt la ceremonia de inaugurare nu este exclusă, dar este posibilă numai în condițiile unor solicitări exprese din partea acestora, accesul și nivelul de curtoazie acordat fiind evaluate de la caz la caz (în funcție de resursele de protecție și protocol disponibile)”, a comunicat Andrei Muraru.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!