Valoarea tranzacțiilor a fost de peste 7 milioane de euro
Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 8,812 milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom, 3,300 milioane de lei şi ale Hidroelectrica, 3,224 milioane de lei.
Acţiunile Altur (+7,41%), Transgaz (+4,44%) şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (+4,33%) au avut cele mai bune evoluții.
La polul opus, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Electromagnetica (-4,67%), Roca Industry Holdingrock1 (-3,31%) şi Electrocontact (-3,23%). Indicele BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate, a înregistrat o apreciere de 0,66%, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis cu un avans de 0,63%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o creştere de 0,74%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis cu o apreciere de 1,07%.
Reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 1,05%, iar indicele care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis în urcare cu 0,49%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat o apreciere de 0,01%.