5 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăPoliticăBurduja anunță că incidentul de la cariera Pinoasa va fi lămurit în...

Burduja anunță că incidentul de la cariera Pinoasa va fi lămurit în curând

Specialiştii se vor pronunţa în următoarele zile cu privire la incidentul de la cariera Pinoasa, iar angajamentul conducerii Complexului Energetic Oltenia este ca în septembrie aceasta să revină la o producţie de 170.000 tone pe lună, a transmis ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Ziua de astăzi am încheiat-o la cariera Pinoasa din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Am vrut să văd cu ochii mei situaţia din teren şi să ascult explicaţiile oamenilor din teren. În următoarea perioadă, specialiştii se vor pronunţa cu privire la incidentul de vineri, cauzele, pagubele materiale şi măsurile care se impun. Corpul de control desfăşoară verificările de rigoare, iar conducerea societăţii mi-a prezentat încă de sâmbătă un plan de măsuri care include securizarea zonei afectate, verificarea tuturor fronturilor de lucru de la nivelul fiecărei subunităţi, pornirea unui excavator adiţional pentru creşterea producţiei de cărbune şi scoaterea utilajelor blocate, acolo unde se poate interveni”, a scris ministrul, luni seara, pe pagina sa de Facebook.

Acesta a subliniat că dezvoltarea carierei Pinoasa se face către cele 120 ha care au fost defrişate anul trecut, în zonă fiind alte trei excavatoare, plus excavatorul 10, care va fi pornit.

„Zona de extracţie/dezvoltare a carierei Pinoasa este cu totul alta decât cea în care a avut loc alunecarea. În luna august, angajamentul conducerii CEO este să atingă o producţie de 130.000-140.000 tone, iar în septembrie să revină la nivelul de 170.000 tone/lună”, a precizat Burduja.

Ministrul Energiei a adăugat că a verificat şi stocurile de cărbune, inclusiv în pregătirea sezonului rece, iar acestea sunt în parametri.

„Stoc Sucursale energetice (SE): total 258.800 tone, din care SE Işalniţa 33.400 tone, SE Turceni 151.500 tone,SE Rovinari 74.000 tone. Stoc Sucursala minieră: total 272.000 tone, plus 16.000 tone în vagoane spre termocentrale. Total stoc CEO: 546.800 tone cărbune. Am transmis tuturor următorul mesaj: siguranţa oamenilor este pe primul loc, iar cei care greşesc trebuie să răspundă exemplar”, a punctat Sebastian Burduja.

Sectorul Pinoasa al Carierei Rovinari a fost afectat de o alunecare de teren

Vineri seara, în jurul orei 21:30, în sectorul Pinoasa al Carierei Rovinari din cadrul Complexului Energetic Oltenia, a avut loc o alunecare de teren. Propagarea a început din frontul neexcavat vestic şi s-a amplificat pe parcursul nopţii, antrenând blocuri mari de rocă care au afectat treptele de lucru şi au ajuns până la platforma de staţionare şi vehiculare a utilajelor de pe vatra carierei.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Ministerul Energiei, incidentul a dus la avarierea şi răsturnarea a două utilaje de mari dimensiuni şi la afectarea mecanismului de marş la alte două utilaje. De la apariţia fenomenului de alunecare, echipele CEO au efectuat manevre de retragere a utilajelor din direcţia alunecării şi au asigurat retragerea personalului, garantând supravegherea continuă a zonei afectate.

Conform informaţiilor preliminare, cauza principală a acestui incident este reprezentată de crevasele formate din cauza secetei prelungite, care au slăbit structura solului şi au favorizat alunecarea de teren. Conform informaţiilor puse la dispoziţie de CEO, utilajele avariate erau staţionate de aproximativ două săptămâni. Excavatorul 09 era oricum oprit, iar excavatorul 011 urma să fie oprit la sfârşitul lunii august. Activitatea de exploatare a încetat imediat pentru a asigura siguranţa personalului şi a echipamentelor.

Alunecare de teren la cariera Rovinari. Burduja a trimis corpul de control

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat, sâmbătă, că a trimis corpul de control la Complexul Energetic Oltenia, după alunecarea de teren care a avut loc acolo, transmite Antena 3.
Burduja spune că trebuie stabilite cauzele acestei situaţii şi planul de măsuri, după ce a alunecare de teren a dus la avarierea şi răsturnarea a două utilaje de mari dimensiuni.

„Aseară, în jurul orei 21:30, în sectorul Pinoasa al Carierei Rovinari din cadrul Complexului Energetic Oltenia a avut loc o alunecare de teren.

Propagarea a început din frontul neexcavat vestic şi s-a amplificat pe parcursul nopţii, antrenând blocuri mari de rocă care au afectat treptele de lucru şi au ajuns până la platforma de staţionare şi vehiculare a utilajelor de pe vatra carierei”, anunţă Ministerul Energiei, sâmbătă, într-un comunicat remis presei.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Donald Trump spune că va dura 100 de ani pentru a reconstrui orașele ucrainene

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că va dura 100 de ani pentru a reconstrui orașele din Ucraina distruse în timpul războiului....

Un subofițer al SPP s-a sinucis cu arma din dotare înainte de a-și termina tura

Un subofiţer al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) s-a sinucis, luni, cu arma din dotare, înainte de a ieşi din tură. El avea...

Donald Trump spune că va dura 100 de ani pentru a reconstrui orașele ucrainene

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că va dura 100 de ani pentru a reconstrui orașele din Ucraina distruse în timpul războiului....
Ultima oră
Pe aceeași temă