3.8 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăEconomieEconomie internaționalBulgaria continuă planul de a trece la euro până în 2025. România...

Bulgaria continuă planul de a trece la euro până în 2025. România nu are niciun termen

Bulgaria își menține intenția de a renunța la actuala ei monedă națională și de a trece la euro până la începutul anului 2025.

Ministerul de Finanțe de la Sofia a dezmințit ideea că Bulgaria ar fi negociat cu reprezentanții UE despre amânarea introducerii monedei euro. Ministerul bulgar de Finanțe precizează că ideea unei posibile amânări, după data de 1 ianuarie 2025, reprezintă o știre falsă.

În cazul României, nu există vreun termen anunțat oficial pentru adoptarea monedei euro. Oficiali de la București au recunoscut, de câteva ori, că România încă nu este pregătită pentru această tranziție. Un asemenea mesaj transmitea, acum câțiva ani, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. De asemenea, în martie 2023, un mesaj la fel de pesimist a transmis președintele României, Klaus Iohannis.

Țările membre UE nu sunt obligate să adopte moneda euro. Unele țări UE au trecut la euro, altele vor trece iar altele nu au planuri în acest sens.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Nuri Sahin, OUT de la Dortmund după eșecul din Champions League! Cine i-ar putea lua locul

Borussia Dortmund a pierdut marți seară, în deplasare, meciul cu Bologna, scor 2-1, în etapa a șaptea a fazei ligii din Champions League. În...

Electromontaj electrizează Europa: Proiect de 1,75 miliarde de euro în Olanda

Contractul vizează construirea a 400 km de linii de înaltă tensiune și modernizarea altor 600 km, alături de alte trei companii internaționale Compania românească Electromontaj...

Furie în Senat. Angajații nu vor să fie concediați

Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunțat, miercuri, că posturile Senatului vor fi reduse de la 796 la 618 Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunțat miercuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă