Şase copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 14 ani, au fost internaţi la Spitalul Universitar „Dr. Georgi Stranski” din Pleven, după ce au consumat biscuiţi infuzaţi cu canabis, primiţi de la persoane necunoscute.
Pe lângă cei șașe copii internați, un alt copil este tratat pentru ingerare de opiacee şi cocaină, conform declaraţiilor purtătorului de cuvânt al spitalului din Bulgaria, raportate de Novinite.
Copiii au fost aduşi la spital în ultimele două zile şi au fost internaţi în Clinica de Toxicologie, fiind supuşi unui tratament intensiv.
„Copiii au fost internaţi în stare gravă, prezentând tulburări severe ale conştienţei. Au fost duşi la reanimare pentru detoxifiere şi tratamente specifice. În prezent, semnele lor vitale sunt stabile, dar rămân somnolenţi”, a precizat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale.
Autorităţile au fost informate şi o anchetă este în curs de desfăşurare.
Purtătoarea de cuvânt a dat asigurări că viaţa copiilor nu este în pericol şi a îndemnat publicul să fie precaut, evitând să accepte mâncare de la persoane necunoscute sau din surse dubioase.
Copiii afectaţi sunt toţi din Pleven şi ar fi primit pachetele cu biscuiţi de la străini, iar poliţia şi Departamentul pentru Protecţia Copilului au fost notificate despre incident.