3.9 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiBotoșani: Un copil de 9 ani a fost găsit în comă alcoolică...

Botoșani: Un copil de 9 ani a fost găsit în comă alcoolică pe un câmp

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani şi poliţiştii de la Inspectoratul de Poliţie Botoşani au declanşat două anchete după ce un copil de nouă ani din oraşul Flămânzi a ajuns în comă alcoolică la spital, fiind găsit inconştient pe un câmp din afara oraşului.

Incidentul a avut loc duminică seara, copilul fiind preluat şi internat în secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Mavromati din Botoşani, în stare gravă.

Medicii au stabilit, în urma examinărilor toxicologice, că minorul consumase alcool. În acest caz Inspectoratul de Poliţie Botoşani a început o anchetă pentru a stabili cum s-a petrecut incidentul.

„Copilul este internat în spital. Facem verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a petrecut incidentul şi aşteptăm rezultatele anchetei declanşate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care urmează să stabilească şi ce măsuri trebuie luate în acest caz”, a declarat pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Botoşani, Maria Carp.

La rândul lor, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani spun că nu au primit încă o informare oficială din partea spitalului legată de situaţia copilului, însă s-au autosesizat şi marţi au început verificările în teren.

„Cu privire la acest caz, noi ne-am autosesizat. Nu am primit deocamdată o sesizare de la Spitalul de Copii şi urmează să facem demersurile de identificare a copilului şi a familiei pentru a se efectua mai departe evaluarea şi a se stabili dacă acest copil se află în situaţie de risc şi dacă se impune instituirea unei măsuri de protecţie”, a declarat pentru Mediafax, Mirela Damian, asistent social în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani.

Cele mai citite

FCSB poate da lovitura în această iarnă! Lecce pregătește o ofertă pentru Târnovanu

Presa italiană anunță că Lecce, echipa de pe locul 17 din Serie A, intenționează să facă o ofertă de 5 milioane de euro pentru...

Epidemia HMPV în China. Ce știm până acum

Un focar de Human Metapneumovirus (HMPV) în China a atras atenția internațională, inclusiv din partea Indiei, care monitorizează situația îndeaproape. Deși virusul este cunoscut...
00:01:19

VIDEO. Populația din Paris reacționează la ediția „aniversară” a Charlie Hebdo, la zece ani de la atac

Ziarul satiric francez Charlie Hebdo a lansat o ediție specială care include un concurs de caricaturi pe tema lui Dumnezeu, marcând 10 ani de...
Ultima oră
Pe aceeași temă