3.6 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăPoliticăBoloș: "Nu cred sub nicio formă că prin boicotarea companiilor austriece vom...

Boloș: „Nu cred sub nicio formă că prin boicotarea companiilor austriece vom ajunge la lucruri bune pentru ambele părţi”

Marcel Boloș ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, este de părere că nu prin boicotarea companiilor austriece se va ajunge la o înțelegere privind aderarea României la Schengen, ci pe cale diplomatică.

„Cred în continuare că această cale a diplomaţiei este cea care e firească într-un demers pe care îl urmăreşte România şi noi toţi, cetăţenii ei, şi că mai degrabă pe calea diplomaţiei trebuie să continuăm toate aceste demersuri.

Sigur că revolta aceasta a oamenilor este una firească pentru că toată lumea a văzut cu ochiul limpede că este o nedreptate care oarecum s-a făcut României, în condiţiile în care experţii Comisiei Europene au certificat că avem condiţiile tehnice de aderare la Spaţiul Schengen.

Dar, subliniez, cred în continuare cu toate aceste nedreptăţi şi cu aceste atitudini fireşti ale oamenilor, diplomaţia şi calea diplomaţiei este cea înţeleaptă pentru că noi avem de îndeplinit un obiectiv de ţară şi acestui demers trebuie să ne aliniem cu toţii şi nu cred sub nicio formă că prin aceste forme de ripostare vom ajunge la lucruri bune pentru ambele părţi.

Cred şi sunt convins că Ministerul Afacerilor Externe va face toate demersurile fireşti pentru că România are un câştig formidabil de, mă refer la numărul de state membre care acum îi sunt solidare cu demersurile pe care le-a făcut şi trebuie continuate aceste demersuri până când ajungem la obiectivul final”, a susţinut Boloş, potrivit Agerpres.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Piața asigurărilor Casco: Creștere de 11% în primele 9 luni ale anului trecut

În primele nouă luni ale anului 2024, piața asigurărilor Casco a înregistrat prime brute subscrise de peste 2,9 miliarde de lei, marcând o creștere...

Piața asigurărilor Casco: Creștere de 11% în primele 9 luni ale anului trecut

În primele nouă luni ale anului 2024, piața asigurărilor Casco a înregistrat prime brute subscrise de peste 2,9 miliarde de lei, marcând o creștere...

PNRR, investiții de 900 de milioane de euro

Proiectele vizează, în primul rând, gospodăriile vulnerabile energetic, dar și populația generală care va beneficia de sprijin pentru instalarea echipamentelor eficiente energetic Listele publicate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă