1.8 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaBogdan Aurescu: România va relua în 2023 misiunile de poliție aeriană din...

Bogdan Aurescu: România va relua în 2023 misiunile de poliție aeriană din regiunea Mării Baltice

România urmează să își reia, în 2023, participarea la misiunile de poliție aeriană din regiunea Mării Baltice, a spus ministrul de Externe Bogdan Aurescu în cadrul unei convorbiri telefonice avute luni cu omologul său din Lituania.

Subiectul aderării României la spațiul Schengen a fost abordat pe larg în cadrul convorbirii dintre Bogdan Aurescu și ministrul afacerilor externe al Republicii Lituania, Gabrielius Landsbergis. Aurescu l-a informat pe ministrul lituanian cu privire la dialogul intens derulat în ultimele săptămâni cu omologii din majoritatea statelor membre, inclusiv cu Președinția suedeză a Consiliului UE, potrivit stiripesurse.ro.

În context, ministrul român a informat cu privire la reconfirmarea, în cadrul acestor convorbiri, a sprijinului ferm al omologilor săi pentru acest obiectiv și cu privire la hotărârea acestora de a se implica activ în susținerea României.

„În privința dialogului cu Austria, ministrul Bogdan Aurescu a informat cu privire la dialogul inițiat deja cu partea austrică și cu privire la deschiderea părții române pentru un dialog constructiv, fiind necesară o atitudine constructivă, orientată spre soluții din partea executivului austriac, care să permită depășirea situației de blocaj. De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a arătat că România dorește să se angajeze activ în eforturile de la nivel UE privind formularea de soluții concrete eficiente la provocările determinate de migrația ilegală, în continuitate cu acțiunile și conduita sa de până acum bazată pe solidaritate și responsabilitate, cu toate că nu acceptă conexiunea artificială între tema migrației și aderarea României”a transmis Ministerul Afacerilor Externe.

Ministrul Gabrielius Landsbergis a reiterat susținerea fermă a Lituaniei pentru aderarea României la spațiul Schengen și a subliniat importanța acestei decizii pentru ansamblul agendei europene, mai ales în actualul context de securitate deosebit de dificil.

Cei doi demnitari au salutat nivelul foarte bun al relațiilor bilaterale și coordonarea eficientă în cadrul UE, NATO și al formatelor regionale, precum Inițiativa Celor Trei Mări și Formatul București 9. Miniștrii au avut un schimb de opinii cu privire la obiectivele viitorului Summit NATO de la Vilnius, din vara acestui an.

„Totodată, demnitarul român a subliniat prioritatea acordată de țara noastră cooperării în domeniul apărării, făcând referire la faptul că România urmează să își reia, în 2023, participarea la misiunile de poliție aeriană din regiunea Mării Baltice. La rândul său, ministrul lituanian de externe a salutat convergența de viziune și caracterul substanțial al cooperării bilaterale dintre România și Lituania, mulțumind în mod deosebit României pentru atitudinea activă în domeniu și pentru reluarea participării țării noastre la misiunile de poliție aeriană”, arată MAE.

Ministrul Bogdan Aurescu a acceptat invitația de a efectua o vizită oficială în Lituania.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Comisia Europeană a avizat planul fiscal al României

Avizul reprezintă un pas esențial în efortul țării de a echilibra deficitul bugetar și de a respecta criteriile fiscale europene Avizul Comisiei Europene pentru planul...

Compania rusă de stat Gazprom nu va mai livra gaze către Europa prin Ucraina după 31 decembrie 2024

Compania rusă de stat Gazprom se așteaptă ca, după 31 decembrie 2024, să nu mai fie livrate gaze naturale către Europa prin Ucraina, având...

Rezultatul surpriză al alegerilor prezidențiale din România generează incertitudine pe piețele financiare

Câștigarea primului tur al alegerilor prezidențiale de către Călin Georgescu, un candidat independent cu discurs pro-Rusia, anti-NATO și anti-UE, care nu figura în primele...
Ultima oră
Pe aceeași temă