-1.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăBNR menţine dobânda cheie la 7%, pentru a zecea oară consecutiv

BNR menţine dobânda cheie la 7%, pentru a zecea oară consecutiv

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, în şedinţa de marţi, 13 februarie 2024, să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, potrivit unui comunicat, remis R.L.

Reprezentanții BNR au reținut că ”rata anuală a inflației a scăzut la 6,61 la sută în decembrie 2023, sub nivelul prognozat, de la 6,72 la sută în noiembrie, pe fondul continuării încetinirii creșterii prețurilor alimentelor procesate și ale energiei, care a devansat ca impact reamplificarea semnificativă a dinamicii anuale a prețului combustibililor, pe seama unui efect de bază”.

”Pe ansamblul trimestrului IV 2023, rata anuală a inflației și-a accelerat descreșterea mai mult decât s-a anticipat, diminuându-se cu 2,22 puncte procentuale (de la 8,83 la sută în septembrie), în condițiile în care dinamicile prețurilor alimentelor și ale energiei au continuat să se reducă relativ alert, iar efectul de bază inflaționist de pe segmentul combustibili a fost contrabalansat integral de decelerarea creșterii prețurilor administrate și a prețului produselor din tutun.

În același timp, rata anuală a inflației CORE2 ajustat și-a accentuat peste așteptări trendul descendent în trimestrul IV 2023, coborând la 8,4 la sută în decembrie, de la 11,3 la sută în septembrie, pe fondul efectelor de bază dezinflaționiste mai extinse, al descreșterii cotațiilor mărfurilor agroalimentare și al măsurii de plafonare a adaosului comercial la produse alimentare de bază, dar și în contextul temperării cererii de consum și al scăderii dinamicii prețurilor importurilor. Acțiunea acestor factori a fost doar în mică măsură atenuată de transferarea în prețurile unor servicii a creșterilor de costuri antrenate de majorarea salariului minim brut, precum și de înrăutățirea temporară a anticipațiilor inflaționiste pe termen scurt.

Rata anuală a inflației calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC – indicator al inflației pentru statele membre UE) a scăzut la 7,0 la sută în luna decembrie 2023, de la 9,2 la sută în septembrie. Totodată, rata medie anuală a inflației IPC s‑a redus în decembrie 2023 la 10,4 la sută, de la 12,6 la sută în septembrie. La rândul ei, rata medie anuală a inflației calculată pe baza IAPC a scăzut în decembrie la 9,7 la sută, de la 11,4 la sută în septembrie.

În anul 2023, rata anuală a inflației s-a redus astfel cu 9,76 puncte procentuale (de la 16,38 la sută în decembrie 2022), în contextul unor contribuții majore, aproape egale, aduse de scăderile de dinamică consemnate de prețurile alimentelor procesate și de prețurile energiei. Influențe dezinflaționiste suplimentare, dar mult mai modeste, au venit de pe segmentele LFO și combustibili, în timp ce mici efecte de sens opus au fost generate de subcomponentele mărfuri nealimentare și servicii de piață ale inflației de bază.

Noile date statistice reconfirmă încetinirea semnificativă, dar sub așteptări, a creșterii economice în trimestrul III 2023, la 0,9 la sută, de la 1,5 la sută în precedentele trei luni (variație trimestrială), evoluție ce implică o restrângere relativ temperată a excedentului de cerere agregată în acest interval.

Se reconfirmă, de asemenea, menținerea dinamicii anuale a PIB în trimestrul III 2023 la un nivel modest din perspectivă istorică – la 1,1 la sută, față de 1,0 la sută în trimestrul II –, în condițiile în care variația stocurilor și-a majorat semnificativ impactul contracționist, iar aportul consumului administrației publice a devenit vizibil negativ. În schimb, formarea brută de capital fix și-a reamplificat dinamica anuală la un nivel de două cifre în trimestrul III 2023, iar consumul gospodăriilor populației și-a reaccelerat creșterea. Evoluția exportului net a continuat să-și majoreze influența expansionistă, dată fiind mărirea și în acest interval a ecartului pozitiv dintre dinamica volumului exporturilor de bunuri și servicii și cea a volumului importurilor, pe fondul adâncirii mai pronunțate în teritoriul negativ a celei din urmă. Drept urmare, deficitul balanței comerciale și-a reaccentuat ușor declinul față de perioada similară a anului precedent, iar deficitul de cont curent a continuat să scadă semnificativ în termeni anuali, dar ceva mai modest decât în trimestrul II, în contextul încetinirii ritmului ameliorării soldului balanței veniturilor primare, pe seama evoluției profiturilor reinvestite”.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...
Ultima oră
Pe aceeași temă