7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSocialSocietateBiserica Ordodoxă anunță că plătește impozit către stat, conform legii

Biserica Ordodoxă anunță că plătește impozit către stat, conform legii

Biserica Ordodoxă anunță că plătește impozit către stat, conform legii, la fel ca toate cultele religioase din România.

Biserica Ortodoxă Română (BOR) a trimis un comunicat pe acest subiect miercuri, 16 februarie 2022. Punctul de vedere al BOR intervine după ce apăruseră informații că Biserica nu plătește impozite.

„Biserica Ortodoxă Română plăteşte impozit pe clădiri şi terenuri aflate în folosinţă, pe salariile angajaţilor (personal clerical şi neclerical), precum şi pe orice venit obţinut dintr-o activitate cu caracter economic, dacă fondurile rezultate din acea activitate nu sunt direcţionate către opere social-filantropice, religioase, educaţionale şi culturale”, precizează comunicatul BOR.

Biserica Ordodoxă deja plătește impozite dar pot interveni obligații noi prin PNRR

Potrivit unor surse neoficiale, PNRR include și o prevedere privind impozitarea cultelor religioase. Acum câteva zile a fost întrebat despre această chestiune și ministrul de Finanțe, Adrian Câciu.

„Nu am spus că exclud, nu am spus nimic. Am spus că ne uităm peste tot, dar nu doar de a găsi taxe, nu de a aduce bani. E vorba de a ne încadra în obiectivul din PNRR și de a face această reformă fiscală, ajustările care sunt necesare, mai ales cu economia informală”, a răspuns ministrul de Finanţe.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Donald Trump îl critică pe Joe Biden, după ce acest a anulat 37 de condamnări la moarte

Donald Trump l-a criticat pe Joe Biden pentru decizia de a anula 37 de condamnări la moarte, în contextul în care președintele în funcție...

Capitalul românesc câștigă teren în sistemul bancar: Ponderea activelor băncilor autohtone se apropie de 40%

România controlează aproape 40% din activele sistemului bancar, marcând o creștere notabilă a capitalului autohton. Potrivit datelor BNR, ponderea activelor băncilor cu capital străin...

Andrei Ivan, pe cale de a pleca de la Craiova în iarna aceasta. Destinația posibilă și viitorul olteanului

Andrei Ivan ar putea părăsi Universitatea Craiova în această iarnă, iar Turcia ar putea deveni următoarea sa destinație, în ciuda unei perioade mai puțin...
Ultima oră
Pe aceeași temă