7.1 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăSocialEducațieBilanțul ministrului Ligia Deca

Bilanțul ministrului Ligia Deca

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a publicat, sâmbătă, un raport de activitate pentru perioada octombrie 2022 – decembrie 2023, în care evidenţiază măsurile care au fost luate în domeniu.

Ligia Deca se mândrește cu implementarea proiectului “România Educată”, cu acordarea primelor de carieră și a majorărilor salariale pentru angajații din sistemul de învățământ și cu bugetul pe anul 2024.

„Acest raport îşi propune să clarifice ceea ce echipa de la Ministerul Educaţiei, pe care am onoarea să o coordonez din octombrie 2022, a reuşit să facă în mai bine de un an. Fiecare dintre cei care au contribuit la finalizarea, adoptarea şi implementarea legilor educaţiei, la lansarea apelurilor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prin care cel mai mare val de finanţări din istoria recentă va ajunge în şcoli, la gestionarea cu solidaritate a grevei personalului din învăţământ, încheiată cu majorări salariale substanţiale, sau la gestionarea multiplelor procese critice în educaţie are respectul şi recunoştinţa mea”, a transmis Deca.

Fala șefei Educației

Prin aceste măsuri se numără finalizarea proiectelor de legi ale educaţiei – „România Educată” (9 martie 2023), parcurgerea întregului circuit legislativ, inclusiv dezbaterea şi adoptarea în Parlament, respectiv promulgarea lor de către preşedinte şi publicarea în Monitorul Oficial – 5 iulie 2023 (Legea învăţământului preuniversitar şi Legea învăţământului superior).

Deca mai vorbeşte de majorarea bugetului prevăzut pentru învăţământ în anul 2024. Acesta are o valoare de peste 74 de miliarde de lei, echivalentul a 4,3 % din PIB. Bugetul de stat prevăzut înregistrează o creştere de 56% faţă de execuţia din 2023, fiind în valoare de peste 57 de miliarde de lei.

Ligia Deca mai menţionează lansarea a 13 apeluri pentru depunerea de proiecte cu finanţare din PNRR şi crearea mecanismelor pentru alte 4, fiind vorba, astfel, de contractarea şi angajarea în absorbţie a 3,3 miliarde de euro, precum şi încheierea a peste 4.000 de contracte în acest sens.

Aceste apeluri se referă, printre altele, la dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar (peste 1 miliard de euro); programul-pilot pentru dezvoltarea consorţiilor regionale pentru învăţământ dual (588 de milioane de euro, dintre care 338 de milioane de euro valoarea investiţiei şi 250 de milioane de euro suplimentarea prin memorandum); PNRAS II, seria I şi PNRAS II, seria a II-a (în valoare de 265 de milioane de euro); PNRAS Şcoli Mici (în valoare de 50 de milioane de euro); construirea şi dezvoltarea unei reţele-pilot de şcoli verzi (225 de milioane de euro); microbuze electrice pentru elevi (peste 250 de milioane de euro); modernizarea infrastructurii universitare pentru un spaţiu academic echitabil (peste 116 milioane de euro).

Se mai menţionează majorarea cu 1.200 a numărului de posturi de consilieri şcolari, care a însemnat o creştere de 50% a numărului total al acestora, suplimentarea cu 3.000 de posturi în învăţământul preuniversitar, pentru anul şcolar 2023-2024, creşterea numărului unităţilor de învăţământ în care se implementează Programul-pilot „Masă caldă” de la 350 la 450, instituirea Programului Naţional „Masă sănătoasă” în 1.000 de unităţi de învăţământ, creşterea numărului burselor şcolare la peste 1,2 milioane (peste 4 miliarde de lei).

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Paulo Dybala, tot mai aproape de Galatasaray. Transferul care poate zgudui mercato-ul de iarnă

Atacantul argentinian ar putea părăsi AS Roma pentru un contract de trei ori mai mare la campioana Turciei. Paulo Dybala (30 de ani), unul dintre...

Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut cu 2,3% în primele zece luni din 2024

Comenzile noi din industria prelucrătoare, atât pentru piața internă, cât și pentru cea externă, au înregistrat o creștere de 2,3% în primele zece luni...

FC Voluntari, revoluție totală. Milioane de euro din bani publici și un nou conducător controversat

Gheorghe Nețoiu, revenit în fotbal după ani de pauză, preia conducerea clubului finanțat generos de primarul Florentin Pandele. FC Voluntari, club retrogradat în Liga a...
Ultima oră
Pe aceeași temă