Potrivit datelor furnizate de Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General de Poliţie, în perioada 30 aprilie 2020 – 20 aprilie 2021 au fost înregistrate 5.924 de sesizări privind minori care au dispărut de acasă, „un bilanţ dramatic”, în condiţiile în care 206 au vârste până în 10 ani, 1.453 au vârsta cuprinsă între 10-14 ani şi 4.263 sunt mai mari de 14 ani.
În aceeaşi perioadă de timp, potrivit aceleiaşi surse, 5.821 de minori au fost găsiţi, respectiv 203 cu vârste până în 10 ani, 1.430 cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani, 4.188 mai mari de 14 ani.
În prezent sunt desfăşurate activităţi de căutare/identificare în cazul a 377 de minori.
„Salvaţi Copiii România şi-a intensificat eforturile pentru a oferi sprijin psihologic părinţilor şi copiilor, atât prin intermediul liniilor telefonice, cât şi online, în această perioadă de restricţii sociale, când copiii au fost expuşi atât formelor de hărţuire online, cât şi abuzurilor domestice. Este vital să le observăm comportamentul şi să intervenim prompt”, a explicat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România.
În ultimii cinci ani, numărul sesizărilor dispariţiilor de copii aproape s-a triplat, astfel că în 2015 erau 3.736 de sesizări şi în prezent sunt 9.924 de sesizări, precizează Salvaţi Copiii.
Conform comunicatului, principalele motive care îi determină pe copii să îşi părăsească familia sau centrele de ocrotire rămân: neglijarea şi lipsa de supraveghere din partea adulţilor responsabili; conflictele repetate din familie; abuzurile asupra copiilor, fizice şi/sau emoţionale; lăsarea lor în grija bunicilor sau a altor rude, odată cu plecarea aparţinătorilor legali la muncă în străinătate; blocaje în comunicarea cu părinţii, cu precădere în situaţii dificile; abandonul şcolar şi influenţa/presiunea anturajului; consumul de alcool şi substanţe halucinogene; situaţia economică precară a familiei.
Salvaţi Copiii precizează că în Europa, în fiecare an, aproximativ 200.000 de copii dispar, în 2020 înregistrându-se o creştere de 17% a cazurilor raportate la linia de asistenţă telefonică 116000.
Astfel, în 2020, la linia telefonică 116000 pentru copii dispăruţi au fost 42.662 de apeluri care au vizat 8.857 de cazuri.
Majoritatea cazurilor noi, 56%, s-au referit la fugari, apoi un procent destul de mare au fost răpiri de către părinţi şi o mică parte din cazurile raportate, 3,6%, se referă la copii dispăruţi prin migraţie.
Reţeaua de linii de asistenţă telefonică pentru copii dispăruţi este operată de organizaţii naţionale din 32 de ţări din Europa.
Copiii şi familiile care apelează la această linie pentru copii dispăruţi beneficiază gratuit şi imediat de asistenţă emoţională, psihologică, socială, legală şi administrativă 24/7. Ele oferă, de asemenea, un punct central de contact şi coordonare vitală pentru cazurile transfrontaliere.