Toţi cei reţinuţi sunt suspectaţi de participare la activităţile unui grup terorist, de finanţare a terorismului şi de pregătirea unui atentat terorist’, a indicat parchetul federal într-un comunicat, potrivit Antena 1.
Şapte persoane, arestate pentru că ar fi pus la cale un atentat
Un purtător de cuvânt al instituţiei, contactat de AFP, a exclus în acest stadiu orice legătură Jocurile Olimpice de la Paris, a căror ceremonie de deschidere va avea loc vineri, în condiţii de securitate ridicată.
‘În acest stadiu nu există nicio precizare privind locurile sau ţinta vizate, dar ceea ce a fost găsit lasă să se întrevadă că era în pregătire un atentat’, a declarat Arnaud d’Oultremont.
Poliţia belgiană a întreprins joi dimineaţă 14 percheziţii – mai ales în regiunile Liege, Anvers, la Gand şi în comuna bruxelleză Saint-Josse -, la cererea unui judecător antiterorist din Anvers.
Raiduri ale poliţiei au mai avut loc la Courtrai (vest) şi la Menin, comună de frontieră cu aglomerarea Lille (Franţa).
În total, şapte persoane au fost aduse pentru a fi audiate, judecătorul urmând să decidă dacă vor fi încarcerate, a mai comunicat parchetul federal.
Belgia a fost lovită de mai multe ori de terorism
La 22 martie 2016, 32 de persoane au fost ucise în două atacuri sinucigaşe – la aeroportul şi la metroul din Bruxelles -, comise de celula jihadistă aflată şi la originea atentatelor de la 13 noiembrie 2015 din Franţa, soldate cu 130 de morţi
Mai recent, în octombrie 2023, un tunisian radicalizat a omorât în plină stradă doi suporteri suedezi veniţi la Bruxelles pentru meciul naţionalei lor de fotbal.
Atacul a fost revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic. Tunisianul a fost împuşcat mortal de poliţie a doua zi după acest dublu asasinat, calificat drept ‘terorist’.
Patru persoane au fost arestate în Belgia pentru că ar fi planificat un atac terorist
Patru persoane, trei minore și un adult, au fost arestate în Belgia, fiind suspectate că ar fi planificat un atac terorist în Bruxelles, potrivit agenzianova.com.
Aflăm acest lucru dintr-o notă de la Parchetul Federal din Bruxelles.
Investigațiile au fost efectuate de Poliția Judiciară Federală din Liège, Bruxelles, Charleroi și Ghent, și a dus la mai multe percheziții ieri dimineață.
Singurul adult, precizează nota Parchetului Federal Belgian, a fost prezentat astăzi unui judecător de instrucție specializat în terorism și este acuzat de participare la activitățile unei grupări teroriste și de acte pregătitoare pentru un atac.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!