13.1 C
București
marți, 28 ianuarie 2025
AcasăPoliticăBEJ Argeș: Alina Gorghiu a încălcat legea electorală printr-o postare după încheierea...

BEJ Argeș: Alina Gorghiu a încălcat legea electorală printr-o postare după încheierea campaniei

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a contestat decizia la Biroul Electoral Central, susținând că nu a încălcat legea

Biroul Electoral Județean Argeș a transmis că ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a încălcat legea electorală, conform unui document al instituției. BEC Argeș a sesizat Poliția, pe motiv că ministrul a continuat propaganda electorală pentru Nicolae Ciucă, după încheierea campaniei pentru alegerile prezidențiale 2024, turul 1, scrie Antena 3.

În decizia BEJ Argeș a fost analizată o postare a Alinei Gorghiu, făcută pe Facebook sâmbătă, 23 noiembrie, ora 13.12. Ea a postat două fotografii cu Nicolae Ciucă și mesajul „Familia e totul pentru el. Iubește pacea, pentru că știe ce înseamnă războiul”. 

MAI precizează că , potrivit art. 55 lit. t) din Legea nr. 370 din 20 septembrie 2004, pentru alegerea Președintelui României, constituie contravenție, dacă acestea nu constituie infracțiuni: „continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia.”

Potrivit Deciziei nr. 4546/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în România, rețelele de socializare sunt considerate spațiu public.

Georgian Drăgan purtătorul de cuvânt al MAI,, a declarat la Antena 3 CNN, că peste 100 de sancțiuni au fost aplicate deja celor care au continuat propaganda electorală după încheierea campaniei.

„Am făcut campanii de informare, insist că foarte multe persoane simpatizante ale unui partid au postat pe FB mesaje prin care îndemnau la susținere pentru un anumit candidat. Toate sesizările suntem obligați să le analizăm. 70% din sancțiuni au fost de avertisment„, a spus purtătorul de cuvânt al MAI.

Angajaţii MAI au aplicat două amenzi, în valoare totală de 3.000 de lei şi un avertisment pentru contravenţii referitoare la procesul electoral și în Iași. Pe parcursul nopţii şi în cursul zilei de duminică, au fost semnalate cinci sesizări, cu privire la unele incidente electorale, dintre care una este în continuare în verificări. Poliţiştii ieșeni au întocmit un dosar penal, cu privire la o posibilă infracţiune de furt al unui panou pentru afişaj electoral. Cele mai multe sesizări au vizat continuarea propagandei electorale în online, spun reprezentanții IPJ Iași, citați de news.ro.

Poliţiştii amintesc că persoana care continuă propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, inclusiv prin intermediul  reţelelor de socializare, considerate spaţiu public, poate fi sancţionată cu amendă cuprinsă între 1.500 şi 4.500 de lei. 

Peste 1.000 de angajaţi MAI sunt mobilizaţi astăzi, la nivelul judeţului Iaşi, pentru a asigura desfăşurarea în condiţii de siguranţă a alegerilor.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Horoscop 29 ianuarie 2025. Influențe astrale pentru fiecare zodie

Horoscop 29 ianuarie 2025. Fiecare zodie are parte de influențe astrale care le pot ghida ziua într-un mod interesant și diferit. Horoscop 29 ianuarie 2025 Berbec...

Sorana Cîrstea, prima victorie după opt luni! Calificare în optimi la Linz după un meci dramatic

Sorana Cîrstea a obținut în această seară prima sa victorie după opt luni, calificându-se în optimile turneului WTA 500 de la Linz. Jucătoarea română,...

Georgescu, coiful de la Coțofenești și rahatul cât casa

Cristian Tudor Popescu despre furtul brățărilor dacice, conspirațiile politice și absurditățile care ne conduc spre o comedie de proporții epice ”Reiau ce ieri am...
Ultima oră
Pe aceeași temă