6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiBărbatul trimis în judecată la 7 ani după ce şi-a ucis prietenul

Bărbatul trimis în judecată la 7 ani după ce şi-a ucis prietenul

Gorjeanul trimis în judecată în 2017 pentru omor şi profanare de morminte, fiind acuzat că ar fi comis infracţiunile în 2010, a aflat, miercuri, prima sentinţă în acest dosar, la Tribunalul Gorj. Dianu Felix a primit 19 ani de închisoare.

Bărbatul de 43 de ani, din oraşul Târgu-Cărbuneşti, este obligat să plătească şi 400.000 de lei daune morale familiei victimei.

Decizia instanţei nu este definitivă.

Dianu Felix este acuzat că, în anul 2010, şi-ar fi omorât prietenul, după ce victima, Daniel Nistor, ar fi aflat că acesta avea o relaţie cu fosta lui soţie în perioada în care se afla la muncă în străinătate şi i-ar fi cerut explicaţii.

Dianu, supranumit al doilea „Cristian Cioacă”, este ultima persoană în prezenţa căreia a fost văzută victima, în vârstă de 39 de ani. Cei doi ar fi urcat în maşina lui Felix Dianu, iar din acel moment Daniel Nistor nu a mai fost găsit.

„La data de 15 februarie 2010, inculpatul Dianu Felix, exercitând acte de violenţă asupra victimei N.D., a ucis-o, iar ulterior i-a ascuns cadavrul, care nu a fost găsit niciodată. Inculpatul şi victima se aflaseră în relaţii de prietenie, însă la momentul comiterii faptei erau în conflict pe fondul unei relaţii între inculpat şi fosta soţie a victimei. Din probele administrate reiese că inculpatul este ultima persoană în prezenţa căreia a fost văzută victima, în viaţă sau în orice alt mod, mai precis în autoturismul lui Dianu Felix. Ulterior comiterii faptelor expuse anterior, inculpatul a efectuat manopere menite a induce în eroare apropiaţii victimei N.D., sugerând că aceasta ar fi în viaţă, în scopul întârzierii sesizării organelor de urmărire penală”, se preciza în rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În rechizitoriu scria că trupul lui Daniel Nistor a fost căutat timp de şapte ani, fără succes.

Potrivit anchetatorilor, victima a fost dată în urmărire internaţională, fiind căutată de Interpol, iar astfel s-a descoperit că Felix Dianu ar fi folosit una dintre cartelele SIM din telefoanele victimei pentru a trimite mesaje la rude, prin care spunea că a plecat în străinătate.

„Am plecat în Bulgaria. Spune-i şi lu’ mamaie”, acesta este doar unul dintre mesajele pe care Nistor le-ar fi trimis la rude. În 2015, bărbatul a fost declarat decedat prin hotărâre judecătorească.

Cele mai citite

Analiza PESTEL – Un instrument esențial în antreprenoriatul social

Într-un mediu de afaceri dinamic și adesea impredictibil, analiza PESTEL reprezintă un instrument esențial pentru antreprenorii sociali, oferind o perspectivă completă asupra factorilor externi...

Zelenski despre finalul războiului: „Diplomația este necesară, dar Putin nu vrea pace, ci să rupă izolarea”

Președintele ucrainean avertizează asupra intențiilor lui Putin și subliniază importanța sprijinului occidental, în timp ce Ucraina se confruntă cu provocări militare și întârzieri în...

Accident rutier în Ilfov: O femeie de 39 de ani a fost preluată de SMURD

O femeie, în vârstă de 39 de ani, a fost transportată la un spital din București, în urma unui accident rutier produs între două...
Ultima oră
Pe aceeași temă