Potrivit Poliţiei Capitalei, poliţiştii Secţiei 6 au fost sesizaţi, în 4 februarie, de o femeie de 76 de ani, prin intermediul 112, cu privire la faptul că ar fi fost abordată de un bărbat necunoscut care, sub pretextul că este medic, a determinat-o să-i remită o sumă de bani, pentru achiziţionarea unor medicamente.
În urma investigaţiilor, a fost identificat şi luni a fost prins un bărbat de 40 de ani, suspect în acest caz, el fiind dus la audieri.
Cercetările sunt continuate de Secţia 6 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, pentru înşelăciune, bărbatul fiind pus sub control judiciar.