5.9 C
București
marți, 21 ianuarie 2025
AcasăSocialEvenimentBărbat bătut până la inconștiență de o mamă și fiul ei

Bărbat bătut până la inconștiență de o mamă și fiul ei

Agresiunea a avut loc pe o stradă din sectorul 5, la primele ore ale dimineții

Agresorii au fost deranjați de faptul că victima aduna PET-uri din tomberoane.

Agresorul, în vârstă de 42 de ani și mama lui au lovit de mai multe ori un bărbat de 34 de ani, cu un par din lemn, loviturile fiind aplicate în zona picioarelor, toracelui, braţelor, dar şi în cap. Mama agresorului a lovit victima cu o coadă de mătură, în zona toracelui. În urma loviturilor puternice, victima a căzut în stare de inconștiență.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul București, „victima a fost lăsată în stradă, în stare de inconştienţă, fiind transportată la spital în urma unui apel la 112, efectuat de o martoră. Loviturile aplicate de inculpat i-au provocat victimei o fractură craniană şi plăgi deschise la cap. Bărbatul agresat este internat, iar în prezent starea lui este stabilă”. 

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în stare de libertate pentru lovire. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri, scrie Agerpres.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Clauza unică a lui Antony! Betis Sevilla obligată să-l folosească sau să plătească penalități către Manchester United

Manchester United a împrumutat atacantul brazilian Antony la Betis Sevilla, dar cu o condiție inedită: jucătorul trebuie să fie utilizat în cel puțin 10...

Fake news despre alegeri: Ministerul Afacerilor Interne demontează speculațiile

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis marți că informațiile vehiculate în spațiul public, conform cărora anularea turului I al alegerilor prezidențiale de anul trecut...

Mahmoud Abbas vrea în continuare o „soluție cu două state” în noul mandat Trump

Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, l-a felicitat luni pe noul președinte american Donald Trump, declarând că este gata să coopereze cu el pentru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă