Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi cantităţi de apă însemnate, valabilă în zone din 32 de judeţe, pe parcursul acestei zile.
Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 10:00 – 23:00, în Maramureş, Moldova, Dobrogea, local în nordul Transilvaniei, în Muntenia şi la munte, vor fi perioade cu averse torenţiale.
În regiunile sud-estice, după-amiaza şi la începutul nopţii vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Totodată, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25 – 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.
Judeţele vizate de noua atenţionare Cod galben sunt: Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.
ANM precizează că manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii mai restrânse şi în restul ţării.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!