Un vas grec de cercetare, aflat în apropierea coastelor Turciei, a fost somat de o fregată turcă, care a emis un avertisment, pentru a-l opri să pătrundă în ceea ce Turcia consideră a fi propriile ape teritoriale, anunţă postul turc NTV, citat de agenţia Associated Press.
Incidentul s-a produs între vasul grec de cercetare Nautical Geo și fregata turcă Orucreis. Nava militară turcă a avertizat că va interveni dacă vasul grec îşi va continua traseul.
Data când a avut loc incidentul maritim nu este foarte clară. Momentan, vasul de cercetare a ajuns miercuri în Portul Heraklion, situat pe Insula Creta.
Guvernul de la Atena a transmis, săptămâna trecută, că nava Nautical Geo va realiza o misiune într-o zonă situată la est de Insula Creta. Turcia consideră că această zonă îi aparţine, în virtutea unui controversat acord semnat în anul 2019 cu Libia.
Reamintim că în vara anului 2020, Grecia şi Turcia, ambele state membre NATO, au fost implicate în tensiuni în estul Mării Mediterane, din cauza activităţilor turce de explorare a rezervelor de hidrocarburi.