2.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSănătateAvertisment în București! Au fost depistați țânțari care transmit virusul West Nile

Avertisment în București! Au fost depistați țânțari care transmit virusul West Nile

Autoritățile de sănătate publică din București emit un avertisment important, după ce au fost depistați țânțari infectați cu virusul West Nile în patru sectoare ale Capitalei. Specialiștii de la Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) subliniază importanța măsurilor de prevenție pentru a evita răspândirea virusului și a reduce riscurile pentru sănătate.

Alertă în București: țânțari infectați cu virusul West Nile depistați în patru sectoare

Cercetătorii de la Institutul Cantacuzino transmit că sunt prezenți țânțari cu virusule West Nile în sectoarele 1, 2, 3 și 4 din București, iar oficialii au acționat în cauză, stropind cu substanțe speciale.

Recomandări pentru prevenție:

  1. Evitați expunerea în zonele infestate: dacă este posibil, limitați activitățile în aer liber în zonele unde au fost detectați țânțarii infectați.
  2. Protecție personală: purtați haine cu mâneci lungi și pantaloni lungi pentru a reduce expunerea pielii la țânțari. Utilizați spray-uri repelente care conțin DEET sau alte substanțe eficiente împotriva țânțarilor.
  3. Măsuri în locuință: folosiți insecticide în interiorul locuințelor și în jurul acestora pentru a combate țânțarii. Montați plase la uși și feronerie pentru a împiedica intrarea țânțarilor în locuință.
  4. Accesorii anti-țânțari: în farmacii sunt disponibile brățări și plasturi care ajută la respingerea țânțarilor. Acestea trebuie aplicate pe îmbrăcăminte, nu direct pe piele, pentru a fi eficiente.

Cum se manifestă boala

Virusul West Nile poate provoca febră, dureri de cap, dureri musculare și articulare, erupții cutanate și, în cazuri mai grave, meningită sau encefalită.

Simptomele pot varia de la forme ușoare până la forme severe, care necesită intervenție medicală promptă.

Autoritățile îndeamnă populația să fie vigilentă și să adopte măsurile de protecție necesare pentru a preveni infectarea și a proteja sănătatea publică.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...
Ultima oră
Pe aceeași temă