4.3 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăASF propune reducerea RCA în cazul fermierilor și al transportatorilor

ASF propune reducerea RCA în cazul fermierilor și al transportatorilor

Autoritatea de Supraveghere Financiară a anunțat prin intermediul președintelui său, Alexandru Petrescu, că lucrează la un set de măsuri menite să reducă tarifele RCA. Aceste măsuri au fost discutate în cadrul unei întâlniri cu fermierii și transportatorii.

Președintele ASF a detaliat că măsurile propuse includ modificări ale normelor interne și ale legislației. Se discută despre un sistem bonus malus mai flexibil, întreruperea RCA pentru activități sezoniere și posibilitatea plății în rate a RCA.

„Lucrăm la un document de măsuri, unele vor fi parte din norme interne, deci vor avea un termen de implementare scurt, alte măsuri ţin de schimbări de legislaţie. Lucrăm la bonus malus, vom elabora o serie de subdiviziuni şi circumstanţe care să permită mai multe gradări de preţ, discutăm şi despre întreruperea RCA acolo unde există activităţi sezoniere, sunt în discuţii cu asigurătorii să avem la nivel generalizat, fiindcă în excepţii există, şi plata în rate pentru RCA. Toate temele sunt pe masă şi am încredere că vom găsi o soluţie în cele din urmă. Toate aceste măsuri sunt gândite ca să aibă ca rezultat final reducerea RCA”, a declarat președintele ASF, potrivit Digi24.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Israelul amenințat de o rachetă lansată din Yemen

Armata israeliană a anunţat luni că în centrul ţării au sunat sirene de avertizare după lansarea unei rachete din Yemen, care a fost interceptată...

Casa Albă: Dronele misterioase ce zboară în SUA „funcţionează legal şi într-o manieră autorizată”

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a asigurat luni, referitor la dronele şi aparatele zburătoare observate în nord-estul Statelor Unite, că "toate funcţionează...

Donald Trump spune că va dura 100 de ani pentru a reconstrui orașele ucrainene

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că va dura 100 de ani pentru a reconstrui orașele din Ucraina distruse în timpul războiului....
Ultima oră
Pe aceeași temă