0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăInternaționalAripa armată a Hamas a decis să amâne eliberarea celui de-al doilea...

Aripa armată a Hamas a decis să amâne eliberarea celui de-al doilea grup de ostatici

Aripa armată a mişcării islamiste palestiniene Hamas a anunţat sâmbătă seară că a decis să amâne eliberarea celui de-al doilea grup de ostatici până când Israelul ”va respecta” acordul intrat în vigoare vineri, transmit Reuters şi AFP, preluat de agerpres.ro.

Brigăzile Al-Qassam reclamă în special ”intrarea camioanelor cu ajutor umanitar în nordul Fâşiei Gaza şi respectarea criteriilor de selecţie” pentru eliberarea unor deţinuţi palestinieni aflaţi în închisorile israeliene.

Oficialităţi israeliene au confirmat pentru AFP că ostaticii nu au fost deocamdată încredinţaţi Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR).

Biroul premierului israelian a publicat lista oficială cu numele celor 13 ostatici israelieni eliberaţi vineri din Gaza în baza acordului între Israel şi Hamas. Printre cei 13 se află patru copii, unul dintre ei în vârstă de doi ani, şi şase femei de peste 70 de ani. Pe listă se află, printre alţii, o mamă în vârstă de 34 de ani şi fetiţele sale, de doi, respectiv patru ani, o femeie de 85 de ani şi o familie de trei generaţii – bunica, fiica sa şi nepotul.

Niciun bărbat nu a fost pus în libertate.

În virtutea acordului cu Hamas, Israelul a eliberat vineri, la rândul său, 39 de femei şi minori palestinieni din închisori. În plus faţă de ostaticii israelieni, Hamas a mai pus în libertate, în baza unui acord separat, zece thailandezi şi un filipinez, luaţi captivi în atacul din 7 octombrie, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Doha.

Armistiţiul între Israel şi mişcarea palestiniană Hamas în Gaza a intrat în vigoare vineri, la ora locală 07:00 (05:00 GMT). În această pauză de patru zile urmează să fie eliberaţi în total 50 de ostatici ai Hamas în Gaza şi 150 de deţinuţi palestinieni, aceştia din urmă aflaţi în închisori israeliene.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă