-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSocialJustițieArest preventiv prelungit, pentru Dumitru Buzatu

Arest preventiv prelungit, pentru Dumitru Buzatu

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vaslui a admis solicitarea procurorilor DNA de prelungire a arestului preventiv pentru fostul lider PSD Vaslui şi preşedinte al Consiliului Judeţean, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită.

Măsura nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore.

În cazul expertului Radu Judele, deşi acesta solicitase prelungirea arestului la domiciliu, instanţa a decis înlocuirea măsurii privative de libertate cu cea a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, inculpatului fiindu-i interzis să ia legătura cu o serie de martori din dosar printre care mai mulţi angajaţi ai Consiliului Judeţean Vaslui.

„Admite în parte propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi. (…) Prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului Buzatu Dumitru, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 6 şi art. 7 lit. a din legea 78/2000 raportat la art. 289 alin.1 Code de Procedură Penală, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 23.11.2023 şi până la data de 22.12.2023, inclusiv. În baza art. 237 alin. 1 Cod de Procedură Penală, respinge cererea privind prelungirea măsurii arestului la domiciliu a inculpatului Judele Radu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin.1 Cod Penal. În baza art. 237 alin. 2 din Codul de Procedură Penală, înlocuieşte măsura arestului la domiciliu a inculpatului Judele Radu, cu măsura controlului judiciar,pe o durată de 60 zile începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, se arată în decizia instanţei.

Tribunalul Vaslui a emis, pe 23 septembrie, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Buzatu pentru luare de mită, însă acesta a contestat soluţia. Ulterior, magistraţii Curţii de Apel Iaşi au respins contestaţia depusă de avocatul lui Dumitru Buzatu.

Buzatu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, după ce i-ar fi primit într-un restaurant.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă