3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialArderea terenurilor de vegetație de proprietari este interzisă

Arderea terenurilor de vegetație de proprietari este interzisă

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) cere proprietarilor de terenuri, să înceteze igienizarea lor prin incendiere, precizând că astfel de acţiuni sunt interzise.

În contextul temperaturilor ridicate din această perioadă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) îi avertizează pe proprietarii de teren de pericolele extinse ce se pot provoca dacă vor continua cu igienizarea terenurilor prin incendiere. Autoritățile amintesc și că astfel de acțiuni sunt interzise, arătând că nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu amenzi de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.

În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat aproximativ 140 de incendii de vegetaţie, iar peste 300 de hectare de teren au fost mistuite, fiind necesară intervenţia a sute de pompieri pentru a stinge flăcările.

IGSU, într-o postare pe Facebook

Arderea vegetației în această perioadă, cu temperaturi extreme și vânt, pot provoca situații de pericol, cu victime omenești și daune materiale.

Iustina Rusu
Iustina Rusuhttps://www.romanialibera.ro
Iustina Rusu, născută în iunie 2002, este o tânără jurnalistă și specialistă în comunicare din Iași, România. A absolvit Colegiul Național "Mihai Eminescu" din Iași și este studentă la Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism, la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Începând cu 1 iulie 2024, Iustina s-a alăturat echipei România Liberă, unde contribuie cu articole și reportaje săptămânale, precum și cu știri zilnice pe platforma online a publicației. Iustina are experiență în diverse roluri de jurnalism și PR, incluzând poziția de Coordonator PR la Asociația Studenților Jurnaliști din Iași (2023-2024), reporter la Cuzanet (2022-2023) și colaborator la newsletter-ul "Iașul Nostru" (2023-2024). De asemenea, colaborează cu NewsBox începând din octombrie 2023.
Cele mai citite

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...

Atac ucrainean asupra unui depozit de combustibil din Rusia: incendiu masiv în regiunea Oriol

Un depozit de combustibil din regiunea Oriol, situată în vestul Rusiei, a fost cuprins de flăcări în urma unui atac cu dronă atribuit Ucrainei,...

Accident grav pe DN 14 la Slimnic: Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

Duminică, autoritățile din județul Sibiu au activat Planul Roșu de Intervenție în urma unui accident rutier grav produs pe DN 14, în apropierea localității...
Ultima oră
Pe aceeași temă