Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat că incendiul a izbucnit în jurul orei 2,00, la faţa locului intervenind Detaşamentul de Pompieri Arad şi pompieri din Chişineu-Criş şi Sântana, potrivit Agerpres.
„În depozit se aflau aproximativ 2.000 de tone de cereale, iar în momentul sosirii echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la întreaga structură, cu posibilitatea propagării la alte construcţii anexe şi la patru camioane de transport. Intervenţia a fost foarte dificilă, din cauza posibilităţii prăbuşirii construcţiei, a prezenţei din abundenţă a materialului combustibil şi a imposibilităţii pătrunderii în interiorul construcţiei”, a declarat Pleşca.
Duminică dimineaţa, pompierii încă acţionau pentru stingerea ultimelor focare, iar o autospecială a Detaşamentului de Pompieri Arad va rămâne în zonă pentru supraveghere.
„Nu s-au înregistrat victime, dar a ars în totalitate depozitul şi un cap tractor. Cauza incendiului este în curs de stabilire”, a mai precizat reprezentantul ISU Arad.