5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăAnumite categorii vor beneficia de creşteri salariale de 10 %, în 2...

Anumite categorii vor beneficia de creşteri salariale de 10 %, în 2 tranşe. Ciolacu spune că atât își permite

Executivul vrea să majoreze cu 10% salariile unor bugetari, inclusiv din primăriile cu până la 20.000 de locuitori. Majorările ar urma să se aplice chiar în lunile cu alegeri – adică în iunie și în septembrie. Un proiect de ordonanță de urgență care prevede aceste măsuri a fost pus aseară în dezbatere publică de Ministerul Muncii.

Impactul bugetar fiind de 1,127 miliarde lei, prevede un proiect de ordonanţă de urgenţă.

„Se va reglementa posibilitatea angajatorilor de a putea deconta lucrătorilor care folosesc în mod obişnuit un echipament cu ecran de vizualizare pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru achiziţia de dispozitive de corecţie speciale, în limita sumei de 500 lei/persoană. Se va înfiinţa Comisia Centrală pentru Drepturi Salariale instituită prin ordin comun al ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale, ministrului Finanţelor şi ministrului Justiţiei, pentru soluţionarea unor aspecte de natură tehnică în vederea corectei aplicări a situaţiilor semnalate şi pentru dezlegarea unor chestiuni privind drepturile de natură salarială”, se arată în document.

Acoperirea creşterii cheltuielilor bugetare aferente va fi realizată din procesele de reorganizare instituţională, din creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă şi a plăţii contribuţiilor la BASS şi a impozitului pe venit, din creşterea gradului de colectare, precum şi din reducerea unor cheltuieli cu bunurile şi serviciile.

Analiștii nu sunt deloc de acord cu aceste majorări la toată lumea.

,,Cum să dai 10% pentru toată lumea în condițiile în care unii au salarii de 3.000 de lei și alții de 10.000 de lei? În mod normal ar trebui să crești salariile mici, dacă e vorba de protecție socială. Așa să crești salariile din pix pentru toată lumea, e o problemă care nu cred că trebuia pusă în momentul de față. Deja suntem cu aproape 20% peste cât ne propusesem să cheltuim cu salariile bugetarilor. Urmează majorarea salariilor profesorilor de la 1 iunie, urmează alte creșteri peste creșteri de salarii pe care va trebui să le plătim.”, a spus Adrian Negrescu într-o emisiune televizată.

De unde vor veni banii pentru aceste majorări?

Banii pentru majorări vor veni din procesele de re-organizare instituţională, din creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă şi a plăţii contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale și de sănătate şi a impozitului pe venit. Din nou, Executivul vorbește despre creşterea gradului de colectare și de reducere a unor cheltuieli cu bunurile şi serviciile.

Majorările cuprinse în documentul pus în dezbatere publică vin după o perioadă de tensiuni sociale: angajații Executivului au declanșat grevă japoneză, iar salariații din primării au protestat în țară. Nemulțumiți sunt și angajații din muzee care au boicotat Noaptea Muzeelor dar și cei care lucrează în Parlament.

 „Guvernul României atât își permite. Vorbim de majorări de 5 și 5% categoriilor care nu au primit. Celor care au venituri foarte mici. Din ceea ce am stabilit împreună cu ministrul Finanțelor, Guvernul României atât își permite. Acest efort bugetar și-l poate permite România în acest moment”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Guvernanții caută bani după ce au promis că mii de salarii vor creste de la 1 iulie

Cer majorări angajații din cultură, care vor primi 20% în plus la salariu, apoi angajații Guvernului care cer 30%, însă nu se știe cât vor primi, iar angajații din Parlament vor și ei salarii mai mari, dar premierul nu a răspuns solicitărilor venite din partea funcționarilor parlamentari.

Creșterea veniturilor a fost adoptată de Guvern, dar nu au fost alocați si banii necesari.

Liberalii sunt de acord cu majorarea salariilor pentru a ajunge la grila prevazuta de lege pentru 2023, dar spun „Nu” majorărilor discreționare.

PNL a cerut ca Finanțele să prezinte încasările bugetare, trendul de încasări și cat ar însemna majorările. Între timp, bugetarii resping ordonanța propusă de Guvern.

Impactul bugetar al majorărilor este calculat de Executiv la peste un miliard de lei.

În concluzie, statul român face împrumuturi pentru a acoperi pensiile și salariile, astfel că așa cum spun și analiștii investițiile sunt făcute din bani europeni sau parteneriate străine, nicidecum din bugetul statului.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă