5.7 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăANRE: amenzi de 200 milioane euro pentru manipularea pieței de energie

ANRE: amenzi de 200 milioane euro pentru manipularea pieței de energie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a descoperit, în urma unei investigații, că patru furnizori (traderi) de energie electrică au manipulat piața energiei electrice, scrie HotNews.ro. Doi dintre cei patru traderi au reacționat și se declară surprinși de concluzia investigației.

Printre furnzori se află EFT Furnizare, Nova Power & Gas și Tinmar, iar faptele sunt atât de grave, potrivit ANRE, încât au fost aplicate amenzi record, sancțiunile depășind 3% din cifra de afaceri, ajungând chiar și până la 7,5%.

Potrivit sursei citate, investigația ANRE a fost demarată în urma sesizărilor făcute de Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale – OPCOM SA și Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER).

“Investigația a fost demarată ca urmare a unei sesizări efectuate de OPCOM prin intermediul unui raport de tranzacții suspecte. Subliniem însă că acest tip de sesizare este emis în mod automat de OPCOM pe baza unor algoritmi şi nu reprezintă o incriminare, ci doar ridică suspiciuni (ce pot fi confirmate sau nu pe parcursul investigației) şi, pe cale de consecință, impune efectuarea unei analize pentru verificarea contextului tranzacțiilor semnalate. O astfel de analiză, dacă ar fi fost efectuată corespunzător de către echipa de investigație, ar fi dus la concluzia inexistenței vreunei încălcări a legii”, susțin reprezentanții Tinmar Energy.

Potrivit acestora, investigaţia a vizat tranzacţii desfăşurate pe piata PC-OTC, piaţă anonimă pe care participanţii la piaţă nu cunosc cu cine tranzacţionează până la încheierea sesiunii de tranzacţionare când sunt anunţaţi de către OPCOM care este partea contractantă pentru fiecare tranzacţie în parte. “Vom dovedi în instanţă că însăşi modul de organizare a pieţei face imposibilă o eventuală înţelegere între participanţii la piaţă.”

Pe de altă parte, oficialii Nova Power în Gas se declară surprinși de concluziile ANRE.

“Nova Power & Gas este o companie privată cu capital integral românesc, care are în centrul strategiei sale de business consumatorul din România și investițiile în energie regenerabilă. În ultimii ani, Nova Power & Gas a oferit consumatorilor printre cele mai mici prețuri din piață, atât la gaze naturale, cât și la energie electrică.

Suntem surprinși de concluziile ANRE în ceea ce ne privește, în condițiile în care Nova a respectat pe deplin toate regulile pieței.

Vom furniza în continuare toate datele și informațiile necesare pentru a ne demonstra nevinovăția în fața autorităților și a instanțelor competente”, a spus Samar Ionuță, directorul general al Nova Power & Gas.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Incendiu la Vălenii de Munte. Acoperișul unui lăcaș de cult a luat foc

Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o casă de rugăciune din oraşul Vălenii de Munte, focul manifestându-se la nivelul acoperişului pe o suprafaţă...

Guvernul suplimentează bugetul pentru pensii cu 1,6 miliarde de lei

Fără această majorare de buget, plata pensiilor pentru luna decembrie ar fi afectată, iar drepturile pensionarilor, nu ar putea fi respectate integral Guvernul a prezentat...

Sistemul bancar românesc: Profit net de 11,7 miliarde de lei în primele 9 luni

Trimestrul al treilea a marcat o accelerare semnificativă, cu un profit de 4,1 miliarde de lei, în comparație cu 3,8 miliarde de lei în...
Ultima oră
Pe aceeași temă