8.2 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăPoliticăAngel Tîlvăr la Galați: 100 de militari sunt gata să intervină...

Angel Tîlvăr la Galați: 100 de militari sunt gata să intervină în ajutorul celor afectați de inundații

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat sâmbătă că militarii sunt pregătiţi să intervină în ajutorul persoanelor afectate de inundaţiile din judeţul Galaţi şi a anunţat că a dat ordin ca lanţul de decizie să fie „mult mai scurt”, astfel încât solicitările autorităţilor locale să fie făcute direct, fără a mai fi validate de la Bucureşti.

„Militarii români au ajutat la salvarea de vieţi. În continuare, suntem în aşteptare şi pregătiţi pentru alte intervenţii. Avem peste 100 de oameni pregătiţi cu echipamente de salvare, inclusiv bărci. Din punct de vedere logistic, vom ajuta ori de câte ori ISU ne va solicita şi vreau să vă spun că lanţul de decizie este mult mai scurt. Am dat ordin ca solicitările autorităţilor locale să poate fi făcute direct şi să nu mai fie nevoie să fie validate de mine sau de altcineva de la Bucureşti”, a spus Angel Tîlvăr, aflat alături de premierul Marcel Ciolacu şi miniştrii de Interne şi al Mediului în comuna Slobozia Conachi, localitatea cea mai afectată de inundaţiile din ultimele 24 de ore.

Întrebat de jurnalişti dacă se ia în calcul instalarea unor tabere militare, cu corturi pentru sinistraţi, Angel Tîlvăr a confirmat că a fost discutat acest subiect şi Armata este pregătită să intervină.

„Dacă va fi nevoie, cu siguranţă. Am discutat asta la Comandamentul pe care l-am avut la Consiliul Judeţean Galaţi, sub conducerea premierului. Dacă va fi nevoie, Ministerul Apărării va interveni pe orice palier al formelor de ajutor pe care cetăţenii il aşteaptă de la noi”, a mai spus Tîlvăr.

Patru victime în urma fenomenelor meteo extreme din județul Galați; premierul Ciolacu își anulează vizita în Botoșani pentru a merge la fața locului

Patru persoane și-au pierdut viața în județul Galați, în urma fenomenelor meteo extreme care au afectat mai multe localități. Decesele au fost raportate în localitățile Pechea, Drăgușeni, Costache Negri și Corod.
În urma tragediei, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că își modifică programul, anulând vizitele politice și guvernamentale planificate în Botoșani, pentru a se deplasa în județul Galați și a coordona intervențiile de urgență.

Administrația Națională „Apele Române” a informat că două baraje piscicole gestionate de terți au cedat, provocând revărsări masive.

Barajul Potârnichea, situat în amonte de Costache Negri, a eliberat 200.000 de metri cubi de apă, afectând terenurile agricole din zonă.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Cum va fi vremea în mini-vacanța de Mica Unire. Prognoza meteo pentru 24-26 ianuarie 2025

Weekendul 24-26 ianuarie 2025 aduce temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă a anului. Maximele vor depăși valorile normale ale lunii ianuarie...

Electromontaj electrizează Europa: Proiect de 1,75 miliarde de euro în Olanda

Contractul vizează construirea a 400 km de linii de înaltă tensiune și modernizarea altor 600 km, alături de alte trei companii internaționale Compania românească Electromontaj...

„Deja pare glumă”. Transferul lui Ciobotariu la Rapid s-a blocat din nou

Negocierile pentru transferul lui Denis Ciobotariu (26 de ani) de la Sepsi Sfântu Gheorghe la Rapid s-au împotmolit din nou, deși cluburile ajunseseră la...
Ultima oră
Pe aceeași temă