Ange Postecoglou, antrenorul australian al lui Tottenham Hotspur, a oferit asigurări fanilor echipei că sezonul nu este pierdut, în ciuda rezultatelor dezamăgitoare din Premier League.
Spurs se confruntă cu o perioadă complicată, dar tehnicianul insistă că echipa are în continuare oportunități să obțină un trofeu.
Tottenham traversează un sezon dificil, aflându-se pe locul 15 în Premier League, cu doar 24 de puncte încărcate în 22 de etape. Echipa nord-londoneză este la doar opt puncte de zona retrogradă, iar ultimul eșec, 2-3 împotriva lui Everton, a amplificat presiunea asupra lui Postecoglou.
Tottenham luptă pe trei fronturi, dar tensiunile cresc
În cadrul unui interviu acordat BBC, Postecoglou a subliniat că echipa rămâne implicată activ în trei competiții importante: Europa League, Cupa Angliei și Cupa Ligii. „Suntem încă în trei competiții de cupe și avem o oportunitate fantastică în următoarele două luni. Jucătorii dau totul în fiecare meci și nu prioritizează nimic altceva. Fac tot posibilul să fie mai buni”, a declarat tehnicianul australian.
Cu toate acestea, nemulțumirile cresc în cadrul echipei. Potrivit mai multor publicații citate de Spurs Web, strategia lui Postecoglou și cerințele impuse la antrenamente nu sunt pe placul unor jucători. De asemenea, tactica rigidă a antrenorului, care nu ține cont de accidentările ce afectează lotul, a fost criticată de către fotbaliști.
Viitorul lui Postecoglou, în balanță
Rezultatele slabe și tensiunile din vestiar au alimentat speculațiile privind viitorul lui Postecoglou pe banca tehnică a lui Tottenham. Cu toate acestea, conducerea clubului pare încă să-l susțină, considerând că accidentările reprezintă un factor major în declinul echipei. Totuși, dacă forma slabă persistă, susținerea pentru antrenorul de 59 de ani ar putea să dispară rapid.
Ange Postecoglou a preluat conducerea echipei în iulie 2023, iar bilanțul său până acum include 36 de victorii, 12 remize și 26 de învăngeri. Deși echipa a arătat potențial în anumite momente, instabilitatea din cadrul lotului și rezultatele fluctuante au dus la o atmosferă tensionată în jurul clubului.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!