Anca Todoni și Ana Bogdan, calificate pe tabloul principal al turneului WTA 500 de la Brisbane, au aflat orele la care își vor disputa partidele din primul tur.
De asemenea, Jaqueline Cristian și-a descoperit adversara și ora debutului la competiția WTA 250 de la Auckland.
Orele partidelor de la Brisbane
Anca Todoni, care a trecut în calificări de Anna Karolina Schmiedlova cu 6-2, 6-3, o va întâlni în primul tur pe Cristina Bucsa, ocupanta locului 103 WTA. Meciul dintre Todoni și Bucsa este programat să înceapă luni, 30 decembrie, la ora 6:00 (ora României). Aceasta este prima întâlnire directă dintre cele două jucătoare. În cazul unei victorii, Todoni ar urma să joace împotriva favoritei 12, Linda Noskova, în turul secund.
Ana Bogdan, care a eliminat-o în calificări pe Emiliana Arango, va debuta la Brisbane împotriva rusoaicei Anastasia Potapova, locul 35 mondial. Partida este programată luni dimineață, în jurul orei 10:00 (ora României). Cele două s-au mai întâlnit o singură dată, în august 2024, la Cleveland, într-un meci câștigat categoric de Potapova, scor 6-2, 6-1. Dacă Bogdan o învinge pe Potapova, ar urma să joace în turul secund cu Dayana Yastremska, cap de serie numărul 16.
Jaqueline Cristian debutează la Auckland
Jaqueline Cristian, locul 85 WTA, va juca direct pe tabloul principal al turneului WTA 250 de la Auckland. Românca o va întâlni pe ucraineanca Yuliia Starodubtseva (locul 101 WTA), meciul fiind programat luni, 30 decembrie, nu mai devreme de ora 23:00 (ora României). Turneul de la Auckland oferă premii totale în valoare de 275.094 de dolari.
În calificările de la Auckland a evoluat și Miriam Bulgaru, care a fost eliminată în primul tur de americanca Emina Bektas, scor 5-7, 6-3, 6-4. Bulgaru a obținut un cec de 1.420 de dolari și un punct WTA pentru participarea sa.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!