3.4 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăANAF, program de conformare voluntară în domeniul serviciilor de înfrumusețare

ANAF, program de conformare voluntară în domeniul serviciilor de înfrumusețare

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) derulează, la nivel național,  începând cu luna martie a.c., un program de conformare referitor la veniturile realizate de persoanele fizice care prestează activități de înfrumusețare/întreținere corporală, continuând astfel inițiativa, demarată în 2022, de a sprijini contribuabilii din acest domeniu în vederea îndeplinirii obligațiilor fiscale ce le revin (înregistrare, declarare, plată).

“Programul de conformare își propune să crească gradul de informare a contribuabililor care realizează sau care vor realiza venituri din activități de înfrumusețare și întreținere corporală. O informare adecvată va conduce la creșterea nivelului de conștientizare a obligațiilor fiscale ce derivă din obținerea unor astfel de venituri și va reduce riscul penalizărilor/amenzilor în cazul unor controale sau inspecții fiscale”, transmite ANAF, printr-un comunicat de presă remis cotidianului național “România liberă”.

Potrivit sursei citate, grupurile țintă ale acestui program de conformare sunt, pe de-o parte, persoane fizice care obțin venituri din acest gen de activități (PFA, ÎI, ÎF, persoane care au absolvit cursurile unor școli de profil, alte persoane fizice identificate din surse deschise) și, pe de altă parte, angajatori care activează în domeniu, furnizori de formare profesională etc.

“Ca și în anii trecuți, ANAF va publica materiale informative privind impozitarea veniturilor realizate de persoanele fizice din prestarea de servicii în industria de înfrumusețare și va organiza seminarii web cu tema Completarea și depunerea Declarației Unice (Formular 212)”, mai transmite Agenția. 

Pentru a beneficia de asistență în domeniul fiscal și pentru a-și îndeplini obligațiile fiscale corect și la timp, contribuabilii pot contacta Call-Center-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la nr. 031.403.91.60.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Dr. Oz va lucra cu Robert F. Kennedy Jr. la reforma asistenței medicale

Trump a ales personalitatea de televiziune și chirurgul dr. Mehmet Oz, ca administrator al unei agenții de anvergură cu cheltuieli anuale de 2,6 trilioane...

România primul loc în UE la exportul de grâu în 2024. Cum am depășit Franța și Germania la un loc

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns...

Ambasada SUA de la Kiev, închisă temporar, din cauza unui posibil atac aerian major

Departamentul pentru Afaceri Consulare de Stat al SUA a transmis că Ambasada SUA la Kiev a primit informații despre un potențial atac aerian semnificativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă